Oameni și cărți

Un fel de testament pentru urmași

Am primit zilele acestea o nouă carte scrisă de fostul nostru student, Costică Târziu, profesor de istorie la Horodniceni. Este de fapt cea de-a patra lucrare a sa.
 

Am rememorat și fixat în gând câteva repere esențiale despre acest Om al școlii, care își iubește îndeletnicirea cum puțini o fac, slujind-o cu credință și vrednicie, precum odinioară acei vestiți și pe drept porecliți de oamenii vremii „leii lui Haret”. S-a născut la 29 iunie 1949 într-o familie de țărani la Măzănăești, nu departe de Horodniceni, unde s-a stabilit din 1970, când a absolvit cu rezultate strălucite Facultatea de Istorie și Geografie la Suceava, în cadrul Institutului Pedagogic de 3 ani. Până în 1980 a urmat și isprăvit la forma de învățământ la distanță și Facultatea de Istorie și Filosofie de 5 ani, la București. În cei 44 de ani de apostolat la catedră, pe lângă treburile școlare propriu-zise, pe care și le-a asumat și îndeplinit în mod exemplar, fie direct, la catedră, fie ca director coordonator vreme de un sfert de veac la cele șase școli de pe raza comunei, Horodniceni, Mihăiești, Rotopănești, Știrbăț, Brădățel, Răbâia și Botești, dar și ca ales al obștii sătenilor în calitate de primar într-o legislatură, Costică Târziu a mai avut, în clipele de răgaz, și o pasiune aparte. A căutat și cercetat „ce spun izvoarele istorice referitor la Horodniceni și zona adiacentă”. El a aflat, după propria-i mărturisire, „o istorie fascinantă”. Și așa, pe nesimțite, înlăuntrul ființei sale s-a adunat o lume apusă, din tot ce a fost altădată, care creștea mereu și se cerea eliberată. Încât n-a mai putut rezista. S-a apucat să scrie. Așa s-a născut o salbă de cărți. În 2011 – „Oameni de seamă”. În 2012 – „Conviețuiri”. În 2013 – „Așezăminte religioase”. În 2014 – „Prințesa Maria Cantacuzino”, toate purtând ca pe un refren specificația care să indice și locul „în zona Horodniceni”, Editura Accent Print Suceava și având un jur de 250-300 pagini, cu aparat critic și bibliografie, după cele mai recente și exigente criterii științifice. Autorul ne mai informează cum că, prin cele scrise, n-a epuizat șirul unor încă alte monografii posibile. Are încă material adunat pentru alte trei femei celebre. Anghelina – soția lui Pan Mateiaș, mare vistier și ambasador itinerant al lui Petru Rareș, de la care ne-au rămas până în zilele noastre ctitoriile Mănăstirea Coșula (1553) din județul Botoșani și Biserica „Pogorârea Sf. Duh” (1559) din Horodniceni; Sevastița Istrati Ciudin sau „Coana Bița”, care împreună cu soțul ei, Nicolae Istrati (1818 1861), a ctitorit la Rotopănești biserica, școala, teatrul și corul sătesc, iar după moartea prea timpurie a scriitorului antiunionist ea s-a îndrăgostit de Kogălniceanu și i-a dăruit o bogată colecție de documente medievale adunate în familie din mai multe generații; Alexandra Polizu (a cărei mamă era tot din Horodniceni), actriță și jurnalistă, care într-o vreme s-a remarcat la postul de radio „Europa Liberă” ca „un critic înverșunat al realităților din epoca ceaușistă”. Scrise cu inima și cu mintea, deopotrivă, aceste cărți reconstituie realități semnificative din evoluția lumii rurale. Așa bunăoară, ne sunt prezentate peste cinzeci de personalități de seamă; dregători ai unor domni, cronicari mai mult sau mai puțin modești, inventatori populari, diplomați, învățători vestiți, profesori, medici, ingineri, compozitori, pedagogi, muzicologi, generali, literați, universitari, ierarhi ai bisericii, comandanți de armate, experți în diverse compartimente ale Europei de astăzi, pictori de talent, academicieni, nume încă celebre sau uitate, care toate par să ne spună printre rânduri: noi am crezut în muncă cinstită și dreaptă, am plecat de aici, din acest sat, am luptat, am învins, am câștigat un nume și renume al Omului, care lasă ceva prețios în urma lui, care își dăruie toate puterile ființei pentru propășirea și fericirea semenilor. Urmați-ne!… Astfel, printre acești – azi necunoscuți Oameni de seamă – este și Petru Gavrilescu din Botești (1870-1936). Un inventator autodidact cu numai patru clase. Avea o înclinație și pasiune extraordinară pentru tehnică. A lucrat la mai multe invenții de topometrie, aviație, mașini agricole, motoare cu aburi, mijloace de transmisie, aparate de lăcătușerie. Un învățător din zonă, Todicescu, apoi și alții au scris despre el în presa locală. Veștile au ajuns și la urechile marelui savant și Om al școlii Spiru Haret, care se interesa îndeosebi de această zonă, tatăl său fiind notar la Bogdănești. Grație lui Spiru Haret, acest inventator autodidact a ajuns la 1900 să reprezinte țara la Expoziția Universală de la Paris, unde a prezentat un aeroplan. Acest genial inventator era de fapt un precursor al lui Vlaicu și Coandă. El însă, Petru Gavrilescu, n-a avut sprijin și bani să-și vadă încercările sale materializate, intrate în fabricație, utilizate de oameni. În „Conviețuiri” aflăm despre un fapt extrem de semnificativ din istoria acestei zone. Între 1878-1916, din cauza persecuțiilor dezlănțuite asupra evreilor din imperiile habsburgic și țarist, mai mulți refugiați mozaici s-au stabilit la Horodniceni. Aceștia, împreună cu țăranii localnici au inițiat o salbă de unități agricole, pomicole, legumicole, piscicole moderne, aducătoare de producții mari, de câștiguri bune. Ulterior, când împotriva evreilor s-au luat măsuri represive și aceștia au plecat peste țări și mări, amintirea lor i-a obligat și îndemnat pe urmași să revină la Horodniceni, să caute mormintele înaintașilor și să le mulțumească gazdelor ospitaliere pentru „raiul pierdut” de-aici, confirmându-se zicala biblică: „unde dragoste nu e, nimic nu e”. Într-o a treia carte – „Așezăminte religioase” – cititorii de rând sau specialiștii pot găsi bogate informații despre toate locașurile de cult din zonă, cu date foarte diverse privind cadrul istoric și geografic, actele de atestare, pisaniile, elementele de arhitectură, comune sau specifice, zestrea de valori pe care le păstrează, cărți, icoane, odoare, manuscrise, obiecte artistice, numele slujitorilor și faptele acestora. E un veritabil ghid enciclopedic cu cele mai diverse și utile informații, multe dintre ele foarte puțin știute. Cea de-a patra carte, despre „Maria Cantacuzino” (1817-1889), ne prilejuiește o incursiune în veacul al XIX-lea în familia marelui logofăt al Moldovei, Nicolae Cantacuzino și al Pulcheriei, unul dintre cei mai bogați dintre reprezentanții acestei celebre familii de refugiați de la Istanbul, care acaparase în zonă peste 50.000 ha și stăpânea peste 800 de țigani și zeci de sate de țărani; din cei 18 copii aduși pe lume în conacul de la Horodniceni au supraviețuit doar 13, adică 7 fete și 6 băieți, între care s-a remarcat Maria – crescută într-o disciplină severă, spartană, care a învățat limbile greacă, franceză, germană, italiană, acumulând bogate cunoștințe de istorie, geografie, artă, literatură, mitologie, medicină, istorie universală și care, după un mariaj ratat, va fi curtată și cerută în căsătorie de Alecsandri, admirată de Bălcescu, Ion Ghica, apoi ajunsă la Paris, intră în cercurile literare și artistice din Orașul Luminilor, se află în compania unor mari personalități ca Edgar Quinet, Michelet, Victor Hugo, Renan, Chasseriau, Puvis de Chavannes etc. Alecsandri îi dedică un amplu poem, „Mărioara Florioara”, Bălcescu, în 1851, aflat în sudul Franței, îi dictează pagini din „Istoria românilor supt Mihai Vodă Viteazul” și Maria îi relatează lui Alecsandri că eroul de la 1848 este pe moarte și îi declară că, „la urma urmelor, important e să trăiască țara noastră”; la Paris, Maria Cantacuzino îi inspiră pe creatori și le pozează ca model în opere celebre, lucrări alegorice, precum: Alma Mater, din Aula Sorbonei, de Puvis de Chavannes, Sfânta Genovena, patroana Parisului, Vara, Speranța, Maria Magdalena, Tărâmul fericirii sau altele de același pictor sau Th. Chasseriau… Aducând un cald omagiu înaintașilor, de la care ne-au rămas cultul muncii, setea de adevăr și dreptate, cinstea și credința în puterea dragostei, profesorul de istorie Costică Târziu ne lasă un fel de testament sacru al înaintașilor, strămoși, moși, părinți, îndemnându-și semenii și urmașii să poarte un tainic și necontenit dialog cu cei care-au fost înaintea noastră, spre a ști, gândi și cumpăni spre a continua, îmbogăți, completa și înmulți zestrea de valori spirituale și materiale. Acesta este și mesajul pe care vrednicul profesor de istorie îl lasă școlii, oamenilor de toate vârstele și profesiile la cei 65 de ani de slujire ca Om al școlii și al comunității rurale din zona Horodniceni.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: