Retrospectiva săptămânii

Euro s-a oprit înainte de 4,50 lei

Evoluția de săptămâna trecută a monedei naționale față de cea europeană a fost împărțită în două.
 

În primele trei ședințe, tendința a fost una de apreciere, în care cursul euro a scăzut până la 4,4556 lei. Mișcarea a fost explicată de guvernatorul BNR ca fiind una datorată faptului că Trezoreria a vrut să facă plăți în avans, motiv pentru care a fost vândută valuta din conturile aflate la banca centrală. Începând de joi, euro a revenit pe creștere, iar săptămâna s-a încheiat cu o medie de 4,4824 lei. Ședința de vineri s-a deschis la 4,4640 – 4,4670 lei. În lipsa vânzărilor agresive de valută, din zilele precedente, cererea comercială a făcut ca euro să treacă pe creștere și să atingă un maxim de 4,4850 lei, pentru ca pe final cotațiile să scadă la 4,4780 – 4,4810 lei. În piața de la Sibiu euro s-a tranzacționat pe martie la 4,476 – 4,5011 lei iar pe iunie la 4,53 lei. În perioada următoare, este de așteptat ca raportul euro/leu să evolueze în culoarul 4,40 – 4,60 lei, volatilitatea de 5% fiind una considerată normală de BNR. Pe de altă parte, banca centrală va menține dobânda sa de politică monetară „o perioadă destul de lungă” la nivelul de 3,5%, așa cum a declarat viceguvernatorul BNR Bogdan Olteanu, într-un interviu acordat ziarului Wall Street Journal. Reamintim că CA al BNR a decis marți să coboare dobânda de politică monetară de la 3,75% la 3,5% pe an, un nou minim istoric, fiind cea de-a șasea scădere de la începutul anului trecut. Întreruperea ciclului de scădere este necesară într-un moment în care investitorii își retrag capitalul de pe piețele emergente, îndreptându-l către cea americană, acolo unde Rezerva Federală a redus pro-gramul de injecții de lichiditate prin preluarea de obligațiuni, de la 85 miliarde la 65 miliarde dolari lunar. Majoritatea analiștilor se așteaptă ca acest program să se încheie în cursul acestui an, ceea ce va avea ca efect scumpirea monedei americane. Cursul dolarului american s-a mișcat între 3,2978 și 3,3264 lei, media de vineri fiind anunțată la 3,3040 lei. Francul elvețian a evoluat între 3,6439 și 3,6763 lei, pentru a încheia săptămâna la 3,6639 lei. Perechea euro/dolar a crescut la finele săptămânii la 1,3643, față de 1,3477 dolari, la începutul ei. Aprecierea euro, care a închis vineri pe piețele americane la 1,3637 dolari, s-a datorat publicării datelor privind piața muncii din SUA, unde în ianuarie au fost create 113.000 noi locuri de muncă, cifre care au dezamăgit investitorii. La Sibiu, euro s-a tranzacționat pe martie la 1,348 – 1,3636 dolari, pe iunie la 1,354 – 1,362 dolari iar pe septembrie la 1,36 dolari. Pentru scadența lunară, uncia de aur s-a tranzacționat la 1.246 – 1.272 dolari.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: