Despre operațiunea „Gayaneh” (II)

(sau însemnări despre familia Chirilă din Rădăuți)

 

Lipsit de resursele celor de la putere, P.N.Ț.– Maniu, apreciat a fi mai activ decât cel liberal în toate județele aflate sub autoritatea Inspectoratului de Jandarmi Suceava, a căutat să suplinească deficitul financiar-material prin „propagandă de la om la om”. În schimb, comuniștii s-au folosit de poziția obținută în aparatul de stat să împiedice campania electorală a candidaților partidelor istorice prin torpilarea adunărilor electorale programate, interzicerea acestora – cum este cazul celei programate la Siret, în 22 septembrie 1946 –, intimidarea organizatorilor, închiderea apropiaților candidaților (așa este cazul lui Constantin V. Chirilă, care a fost închis cu câteva zile înaintea desfășurării alegerilor, punându-i-se în sarcină un așa-zis atentat la adresa șefului Poliției Rădăuți. Presupusul atentat ar fi fost planificat în ziua de 10 noiembrie 1946, de Vasile Drozda care era vicepreședinte al Comitetului Orășenesc P.N.Ț. Rădăuți) etc. De altfel, în ordinul nr. 37026 din 14 august 1946, semnat de inspectorul general al Jandarmeriei, gen. Anton, se cerea fiecărui comandant de legiune să cerceteze starea de spirit a populației în legătură cu alegerile, să se preocupe de „popularizarea” programului coaliției conduse de comuniști, să îi afle pe cei pe care se putea „conta” în diverse localități pentru „reușita în alegeri a B.P.D.” și să constituie echipe de persoane care să sprijine „direct sau indirect” campania B.P.D. Cu alte cuvinte, instituțiile statului erau direct implicate în campania electorală desfășurată de blocul politic prosovietic. În același timp, temele de campanie ale țărăniștilor erau următoarele: „Guvernul actual este condus de Moscova; după alegeri se va introduce în România «colhozul» ca sistem economic și se va desființa proprietatea individuală; programul-platformă este praf în ochii mulțimii și pentru cei naivi; comuniștii folosesc celelalte partide din B.P.D. ca trambulină și vor ști când să scape de ele, când vor fi stăpâni pe situație”. Ca urmare, Inspectoratul de Jandarmi Suceava, în informarea pe care o făcea către superiori, la sfârșitul lui august 1946, arăta că în județul Rădăuți nu se putea conta pe victoria B.P.D. și că unul din cele trei mandate repartizate pe județ avea să revină P.N.Ț, unul B.P.D. și unul era nesigur. În seria mijloacelor de intimidare de tip sovietic pe care le-au folosit comuniștii în campania din 1946 se înscrie și compromiterea potențialilor candidați ai forțelor democratice. De aceea, la 15 august 1946, Pintea Chirilă a fost trimis în judecată pentru „injurii la adresa guvernului și a armatei sovietice”, dar a fost achitat de completul de judecată de la Tribunalul Rădăuți. A fost acuzat de evenimentele din timpul manifestației de la Siret, din 22 septembrie 1946 (unde mulțimea aderenților l-a purtat pe brațe) și „urmărit pentru deținerea de material subversiv și antisovietic”, Pantelimon Chirilă a dispărut de la domiciliu cu trei săptămâni înainte de alegeri. Bucurându-se de imunitate, reapare în ziua alegerilor. În această ordine de idei se înscrie și încercarea de intimidare și molestarea lui Pantelimon, chiar în timpul procesului electoral, procedeu folosit de fidelii comuniștilor din Poliția Rădăuți și unii dintre agenții lor locali. În seara de 19 noiembrie 1946, sute de țărani din jurul Rădăuțiului se aflau în fața Liceului de Fete „Elisabeta Doamna” din Rădăuți, așteptând numărarea voturilor și încheierea procesului-verbal. Nedorind să privească pasiv la cele ce se întâmplau, Pantelimon a hotărât să urce la etaj, unde se afla comisia secției electorale. Acolo, după încheierea procesului-verbal se consemna victoria lui Pantelimon Chirilă. Lucrul aceasta a fost posibil datorită candidatului P.N.Ț. Rădăuți, care s-a opus transferului urnei la prefectură, fără ca să fie numărate buletinele de vot. A urmat molestarea gravă a candidatului P.N.Ț. După mai multe zile de spitalizare din cauza rănilor pe care le avea. cu multe peripeții, deși era supravegheat de doi gardieni, Pantelimon reușește să părăsească spitalul și orașul Rădăuți (Iliuț Oltea, Interviu de istorie orală ), pe o rută ocolitoare a căii ferate, prin Cacica, pentru a pleca la București, unde dorea să ia legătura cu conducerea P.N.Ț. Propriu-zis, Pantelimon Chirilă a participat la foarte puține dintre ședințele Parlamentului, dintre care una a fost atunci când, desemnat fiind de conducerea P.N.Ț., s-a opus scoaterii în afara legii a partidelor istorice. Din iulie 1947 și până în 8 ianuarie 1951, Pantelimon a stat ascuns în diverse locuri din București și Câmpulung Muscel. Între timp, o adevărată desfășurare de forțe a fost făcută pentru urmărirea rudelor, cunoscuților și apropiaților lui Pantelimon, așa cum o dovedesc dosarele A.C.N.S.A.S. Prestigiul lui Pantelimon Chirilă, solidaritatea de care au dat dovadă mulți dintre apropiații avocatului rădăuțean, precum și perspectiva comunizării forțate a țării au determinat ca Pantelimon V. Chirilă să primească bani și alimente de la prietenii din zona Rădăuți. Pantelimon Chirilă fost prins de Securitate la 8 ianuarie 1951. În sarcina sa, completul de judecată al Tribunalului Muscel a reținut: „Inculpatului Pantelimon i se impută vina că, pe când se afla ascuns, spre a se sustrage de la urmărirea organelor de stat, la domiciliul inculpatei Elena Brașoveanu, a văzut când în vara anului 1949, Druszcz Romuald a scos armamentul și munițiunile ce erau deținute de inculpata Elena Brașoveanu spre a le duce la biserica romano-catolică, unde au și fost găsite îngropate și numitul inculpat nu numai că nu a denunțat deținerea ilegală a armamentului și munițiilor, dar chiar el a luat parte la tăierea paturilor acestor arme, tăind chiar el și a înlesnit astfel transportul lor” (ACNSAS, dosar P. 012621, f. 182). Prin sentința nr. 1022, pronunțată la 8 iunie 1951, de către Tribunalul Muscel, Pantelimon Chirilă a fost condamnat la „doi ani de închisoare corecțională” și plata a 600 de lei cheltuieli „penale”. În același dosar cu Pantelimon au fost condamnate, între alții, soția Victoria și cumnata acestuia Elena Brașoveanu. Pantelimon Chirilă a fost închis la lagărul de muncă de la Poarta Albă și, din cauza condițiilor grele de detenție, s-a îmbolnăvit foarte grav. În anul 1952, a fost adus la închisoarea Văcărești. În scrisorile pe care le-a adresat familiei, Pantelimon V. Chirilă acuză dureri mari în zona aparatului urinar și hemoragii prelungite, „provocate” în urma citoscopiei efectuate de niște „doctorași” „în condiții extrem de grele”. În această situație, curajosul om politic rădăuțean îi scria soției: „Restul, cu arestarea, deportarea, împușcarea etc. – sunt toate floare la ureche, pentru că în astfel de condiții viața e cea de nesuportat, nu moartea. Moartea n-ar fi decât o eliberare”. A murit în condiții suspecte, la 18 august 1952, așa cum rezultă din „declarația scrisă de moarte” semnată de medicul Paul Blidaru, de la Spitalul Închisorii Văcărești. În acest document se scrie că defunctul a suferit de „enterită dezinteriformă, prostatită cu periprostatită, adenom de prostată”. Acest fapt și informațiile indirecte culese de la unii dintre deținuții care l-au cunoscut pe Pantelimon Chirilă, la Văcărești, l-au făcut pe Cicerone Ionițoiu să scrie: „Asasinat la închisoarea Văcărești din dispoziția lui Emil Bodnăraș, deoarece fiind foarte popular în Bucovina reprezenta o problemă pentru afacerile fraților Bodnăraș”. În dosarul de urmărire informativă, într-o notă a agentului „Feraru Victor” despre Constantin V. Chirilă se consemna faptul că: „eu nu știu cum să fac să dispară acest regim diavolesc, care ne-a adus numai nenorociri, până și pe fratele meu de la Rădăuți l-au omorât la canal (…). Focul să se aleagă din tot neamul lor împreună cu ei!” (Va urma)