Executările silite au adus un plus de 3% la bugetul Sucevei

> „Această strategie, care a dat roade, va fi menținută și în 2014” a explicat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu
 

Primăria municipiului Suceava se laudă cu venituri proprii care o înscriu în categoria autorităților locale care reușesc să-și acopere bună parte a cheltuielilor. Astfel, crede Ion Lungu, primarul reședinței de județ, cu încasări de peste 57% din cele programate, Suceava poate fi un exemplu pozitiv. „Un lucru important, care merită apreciat, este că execuția bugetară la venituri proprii este de 57,43%. Deci, noi ne-am autofinanțat în proporția amintită. În literatura de specialitate, cea economică, înseamnă că o primărie care se finanțează cu peste 50% este o primărie bună și poate fi luată ca evidență pozitivă” spus Lungu. Edilul-șef recunoaște că, sub aspect financiar, anul 2013 nu a fost unul tocmai ușor, față de 2012 execuția fiind bugetară fiind cu circa 20 milioane de euro mai redusă. În contrapartidă, comparativ cu anul trecut, veniturile proprii ale bugetului sucevean au crescut cu 3%, sporul respectiv fiind datorat intensificării măsurilor de executare silită a rău-platnicilor. „Cu lucrători de la alte compartimente am dublat numărul personalului de la Serviciul de executări silite, iar această strategie, care a dat roade, va fi menținută și în 2014” a explicat Ion Lungu. Până pe 10 decembrie 2013, bugetul Sucevei fusese executat în proporție de 67,17%, adică 66,36% la secțiunea de funcționare, iar 35,62% la secțiunea de dezvoltare.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: