Campionatul municipal de șah 2013 și-a desemnat laureații

În organizarea Clubului Sportiv Ariadna Suceava, în perioada 20-21 decembrie 2013 a avut loc turneul final al campionatului municipal de șah, unde au participat, cu mici excepții, cei mai bine cotați șahiști din Suceava.
 

Turneul, care a fost găzduit de Iulius Mall Suceava, s-a desfășurat în sistem elvețian, open, șapte runde, primele trei locuri fiind obținute, în ordine, de Fodor Costică 6 puncte, independent, urmat de Rațiu Cristian 5,5 puncte, de la CS Ariadna Suceava și Paveliuc Sebastian Ionuț 5 puncte, de la CS Ariadna Suceava. Remarcăm participarea lui Pădurariu Edward, locul 1 la copii, un real talent al șahului sucevean, Mirăuță Marius locul 1 la juniori pe linia rezultatelor bune din cariera sa și Andronache Cătălina locul 1 la fete, care participă permanent la turneele open. Remarcăm de asemenea că trei din primii patru șahiști clasați sunt actuali sau foști elevi ai dlui antrenor Marian Culapov, care și în prezent antrenează jucători la Palatul Copiilor Suceava. Cel mai tânăr șahist participant a fost Nicolas Pădurariu, de numai 5 ani, care a impresionat prin dorința de a juca și care a demonstrat că stăpânește foarte bine regulile acestui sport al minții. Primii clasați au fost răsplătiți cu premii în bani, iar Iulius Mall a oferit dulciuri; de asemenea, au fost acordate diplome. Clubul Sportiv Ariadna Suceava mulțumește pentru sprijinul constant dat de Primăria și CL Suceava, de Consiliul Județean Suceava și de DJST Suceava în 2013. Clubul Sportiv Ariadna Suceava urează cu ocazia sărbătorilor de iarnă un ,,Crăciun fericit!” și ,,La mulți ani!” tuturor șahiștilor și iubitorilor acestui sport fascinant. (Ing. MIHAI PÂNZARU, președinte CS Ariadna Suceava)

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI