N-o să-l mai sun pe Halaicu

„Sună-l pe Halaicu și vezi ce spune”, a fost ani de zile îndemnul pe care mulți dintre noi, ziariștii Sucevei, l-am pus în practică pentru a ne face profesionist treaba în legătură cu vreun caz aflat în atenția poliției.

 

Și comisarul Ioan Halaicu răspundea, dar nu oricui, deseori cu o poantă, apoi cu încă o poantă, ca apoi să „scape” câte o informație două în stare să ne completeze materialele din ziare. Asta până când tot presa i-a acordat mai mult spațiu decât și-ar fi dorit și l-a zugrăvit în culori mai puțin plăcute. După aceea a vorbit cu ziariștii și mai rar. Când avea treabă sau îl călcai pe „bătătură” ți-o turna scurt și fără vorbă multă. Proștii și fuduii nu i-au plăcut niciodată, iar hoții i-au fost toată viața ca o ghiulea legată de suflet. Doar că, dacă pe primii îi ocolea, pe ultimii îi confrunta mult mai des decât și-ar fi dorit. Intimida cu privirea-i verde, încercănată, fioroasă uneori. Că a mai „atins” câte un nărăvit în prea dese hoții și tâlhării, poate, că a mai dat la pace cu vreun șmecher de Suceava, poate. Nimeni însă din afara sistemului n-ar trebui să judece aceste lucruri, atât timp cât munca unui judiciarist nu se face doar sub semnul Împăratului Alb sau al Împăratului Negru și că de foarte multe ori Împăratul Gri este cel care stăpânește treburile. Nimeni nu poate cunoaște adevărul absolut din viața unui judiciarist doar meditând pseudoînțelept pe marginea șanțului după „sifoneala” unui individ frustrat de realizările altuia. Doar implicat în meseria asta ai putea ști cât de dificil poate fi, după zeci de ani cufundat zilnic în mizerie umană a sutelor de mai mici sau mari și parșivi infractori, să te păstrezi neatins la suflet, la minte și la inimă. De-ar fi fie așa, anchetele poliției ar fi conduse de roboți și s-ar desfășura pe bază de chestionar. Pe câți dintre amărâții care veneau la audieri i-a hrănit însă Halaicu, la câți le-a adus haine de acasă, nu se mai spune… Eu îmi amintesc însă și câteva din aceste momente, dar și cum m-a chemat comisarul odată să scriu despre cazul unui tată sărac și care-și creștea singur copilul, nu prea sănătos. Zicea că trebuie numaidecât ajutat. Îmi amintesc și când prin cluburile Sucevei au început să apară plicuri cu amestecuri de le spuneam „etnobotanice”, iar copiii începeau deja să ajungă pe la urgențe din cauza consumului. Comisarul Ioan Halaicu, șeful Biroului Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Suceava, unul dintre cei mai cunoscuți polițiști suceveni, a devenit atunci foarte furios. Avea copii, înțelegea riscurile… „Uite ce căcaturi bagă în ei! Sare de baie, auzi?? Sare de baie și cine știe ce alte rahaturi or mai fi în ele!! Prin cluburi, pe la budă e plin de ele, înțelegi??? Poate să-i omoare porcăria asta! Dar nu e numai vina lor. Ăia de le bagă pe piață, ăia trebuie să dispară”, mi-a spus nervos, întunecat, aproape plin de furie acum câțiva ani, când polițiștii suceveni porniseră deja campania pentru închiderea „magazinelor de vise” . Halaicu n-a fost un prinț călare pe cal alb sau vreun misionar martir împărțind pomană și povețe într-o lume care așteptă salvată de rău. El a fost un polițist dur cu infractorii și incomod chiar și pentru unii dintre proprii lui colegi. Unii i-au purtat pică și l-au „lucrat” într-un fel sau altul, dar Halaicu s-a ridicat de fiecare dată, poate mai discret ca înainte, dar la fel de drept. A fost un judiciarist aspru, dar corect, și zeci dintre foștii lui colaboratori, polițiști și procurori, știu asta foarte bine. Anchetele lui nu trenau, ci, clare și eficiente, soluționau cazurile în timp util. Acum 8 ani, comisarul Ioan Halaicu a primit titlul de Polițistul Anului, o distincție pe care ministerul n-o acordă unui lucrător care dă pe la birou doar 2 zile pe săptămână și atunci e numai cu surâsul pe buze. Distincția a fost o confirmare și poate, la vremea respectivă, comisarul ar fi trebuit să fie mai puțin modest. În cei 23 de ani ca polițist, el fost prezent și a participat la mii de anchete, mii de convorbiri și confruntări cu infractori și martori, ticăloși și oameni cinstiți, interlopi care de care mai șmecheri, criminali, violatori, traficanți, tâlhari, hoți, bărbați violenți, femei bătute, părinți iresponsabili, minori aflați la prima sau a „n”-a faptă etc. A pătruns adânc și a cunoscut de aproape toată urâțenia omului și, om la rându-i, n-a putut ieși din toate neatins. Mintea, sufletul și inima au strâns și ce n-ar fi vrut, iar ultima, fragilă de câțiva ani, a cedat miercuri. Aveam aceeași vârstă, 50 de ani…