Mașina în care se aflau, marca BMW, a intrat, scăpată de sub control, într-un copac de la marginea drumului, transformându-se într-un morman de fiare contorsionate. La volan se afla o elevă de 18 ani de la Colegiul Național „Petru Rareș”, Georgiana B., de 18 ani, din municipiul Suceava, posesoare a permisului de conducere, categoriile „B, B1 și AM”, din 4.10.2013. Surse judiciare afirmă că cei 5 au vrut să facă o tură pe drumul mai puțin circulat spre aeroport. BMW-ul a intrat, însă, la un moment dat, susțin polițiștii, cu 110 km/h, într-un șanț, apoi într-un brad. În urma impactului deosebit de puternic, tânăra de 18 ani a rămas încarcerată, fiind extrasă de pompieri din cutia de conservă strivită în care s-a transformat BMW-ul după impact. Grav rănită este și pasagera Cristiana C., de 18 ani. Leziuni ușoare au suferit ceilalți 3 ocupanți, respectiv Daniel C., de 19 ani (elev la Colegiul Național „Ștefan cel Mare”), Maria L. și Răzvan B., ambii de 18 ani, toți din municipiul Suceava. Georgiana nu a putut fi testată cu aparatul etilotest, ei recoltându-i-se probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Se pare că tânăra a cerut în sâmbăta fatidică mașina de la tatăl său, spunându-i acestuia că merge la un ceai, în oraș, cu prietenii. După accident, fata a fost transportată în stare gravă la Spitalul Județean Suceava, cu fracturi la nivelul feței, al abdomenului, în șoc hemoragic și cu leziuni interne. A intrat în operație de urgență, medicii având un prognostic rezervat în ceea ce privește starea ei ulterioară.
Șoseaua Aeroportului
Accident cumplit pe Șoseaua Aeroportului din Salcea, sâmbătă seara. Patru tineri de la Colegiul Național „Petru Rareș” și unu de la „Ștefan cel Mare” din Suceava, cu vârste cuprinse între 18 și 19 ani, au ajuns la Spitalul Județean Suceava.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii