Cartierul Tinereții, ridicat cu fonduri private, fără gaze naturale, din cauza proastei legislații

> Suceava este printre primele municipii din țară în care se finalizează locuințe construite pe suprafețe atribuite în folosință gratuită tinerilor în vârstă de până la 35 de ani > Legea prevede că Primăria este obligată să dea investiția gratuit în patrimoniul operatorului de gaze naturale, lucru imposibil atât timp cât acesta din urmă este o companie privată
 

Căile de acces din cartierul Tinereții de pe Dealul Mănăstirii au fost finalizate, în această toamnă desfășurându-se etapa a doua a investiției, cu o valoare a lucrărilor de peste 534.000 de lei, a anunțat ieri, într-o conferință de presă, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. Asfaltarea s-a încheiat recent, în total investițiile în infrastructura rutieră și pietonală din cvartalul de la ieșirea din Suceava spre județul Botoșani, pe DN 29, ridicându-se la circa 4 milioane de lei. „Suntem printre primele orașe din țară care a inițiat un asemenea cartier și l-a finalizat, în sensul în care au fost introduse inclusiv utilitățile” a arătat primarul, adăugând că lipsește numai alimentarea cu gaze naturale. El evidențiază că introducerea rețelelor respective se izbește de obstacolul unor prevederi legale necorespunzătoare, demersurile făcute atât personal, cât și prin intermediul parlamentarilor suceveni pentru amendarea legii, neavând vreun succes. Edilul-șef susține că „toți promit în campania electorală, după care uită”. „Nimeni nu ne ajută, și mă refer la extinderea rețelelor de gaze naturale, având în vedere că este valabilă acea lege care spune că dacă Primăria face o investiție, acesta este obligată să o dea gratuit în patrimoniul operatorului de gaz metan. Or acest lucru era în ordine atât timp cât operatorul este o companie a statului român. Întrucât, astăzi, operatorul este o firmă privată, nu poate fi vorba ca o investiție publică a Primăriei să ajungă la un operator privat” a precizat Ion Lungu, adăugând că, până în prezent, a făcut diligențe pe lângă 3 miniștri. Primarul opinează că accesul la alimentarea cu gaze naturale constituie un element de civilizație, arătând că în aceeași situație se află mai multe obiective, printre care și Burdujeni-sat. În cartierul Tinereții au primit în folosință parcele, de câte 300 mp fiecare, 270 de tineri cu vârste de până la 35 de ani. Cvartalul se situează în zona periurbană a municipiului Suceava, la ieșirea spre Botoșani. În zonă, în scopul satisfacerii unui număr cât mai mare de cereri de construire de locuințe proprietate privată, Consiliul Local a validat trei terenuri disponibile la Legea nr. 15/2003. Acestea au suprafețe de 70.000 mp, 27.000 mp și 10.000 mp.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: