„Meditații”

„România a devenit o țară de consultanți” titra recent o publicație economică, sprijinindu-și afirmația pe informația lapidară și halucinantă că din 20 de firme una este de consultanță în afaceri! Potrivit datelor de la Registrul Comerțului, în România există aproape 32.000 de astfel de firme. Și nu poți să nu meditezi întrebându-te ce prestează de fapt, înțelegând totuși că, atunci când s-au înființat, creierele lor vor fi socotit că intrând în branșă vor apuca o felie cât mai mare dintr-un cașcaval.

 

Bunăoară, slobodă, vorba lumii nu de ieri de azi presupune că dacă vrei să ciugulești din fonduri guvernamentale și, mai ales, europene ai nevoie de sfetnici. Și, pentru o reușită garantată, nu de oricare, ci dintre cei care au anume chei la respectivele fonduri. Dacă nu, poți să scrii proiecte și studii beton, că se vor veșteji și prăfui prin sertare. Altfel, dacă măcar o parte dintre pricepuții ăștia ar face vreo brânză, ar însemna să ai în țară un sector privat care să duduie. Dar n-ai. Și luându-i pe consultanți unul câte unul, n-ar fi de mirare să descoperi, într-o familie extinsă în care sunt și destule ONG-uri înrudite, inclusiv o profitabilă industrie de conferințe, simpozioane, mese rotunde ș.a., mai toate pe fonduri grase, cu participanți și din sectorul public și din cel privat, care capătă tot felul de diplome (măcar de participare…) ce, adesea, nu-s bune decât de înrămat, să dea bine. Iar consilierii ce vor să-i facă pe naivi la impresie de la o vreme au început să-și tragă și institute. Și nu-i exclus ca, în curând, institutele astea private să fie la fel de numeroase ca firmele de consultanță!