Trei factori de risc au conlucrat în cazul unui accident rutier petrecut sâmbătă dimineață la ora 3, în apropiere de localitatea Dărmănești, în care au fost implicați 5 tineri din orașul Siret. Date fiind împrejurările, cu toate traumele suferite, se poate vorbi însă despre un accident cu noroc, pentru că toți au scăpat cu viață. Pe o ceață de nu se vedea decât la maxim 30 m, Alexandru O., de numai 19 ani, se afla la volanul unui autoturism când, într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcției de mers. Mașina a ajuns în șanț, apoi s-a răsturnat pe partea carosabilă, prinzând înăuntru alți patru tineri: Marian B., de 19 ani, Alexandru C., de 23 de ani, Valentin C., de 19 ani și Marius S., de 20 de ani. Cu excepția primului, accidentat mai grav, toți ceilalți din mașină au scăpat cu răni ușoare. A fost într-adevăr un noroc, pentru că, pe lângă lipsa de experiență a șoferului și condițiile de ceață, acesta mai și băuse, etilotestul indicând la el 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!
























Comentarii