Gestionarea furiei

Mai rar sau mai des, fiecărei persoane i se întâmplă să se enerveze, să se manifeste sub amprenta nervilor. Dar nu-i nici rezolvare și nici consolare faptul că tuturor li se întâmplă astfel. Mai rar sau mai des. Contează doar ce dorim să ni se întâmple nouă, firește că în beneficiul nostru. Iar dacă nu se întâmplă astfel, din nefericire cel mai simplu e să spui că altcineva și altceva poartă vina. Și… să te înfurii, să explodezi de furie!

 

…Iar când o persoană ajunge într-o asemenea stare, ce se întâmplă de fapt? Furia o poate conduce la comportamente violente, distructive și auto-distructive, care rănesc, rănesc inclusiv persoana care se manifestă sub imperiul furiei: vorbe grele, jigniri, țipete, urlete, trântiri, izbiri, obiecte sparte, poate chiar și lovirea cuiva. Vi se pare – cel puțin prin astfel de secvențe – relativ cunoscut un astfel de scenariu? Pentru ca, apoi, după trecerea sau estomparea episodului de furie, persoana în cauză să se resimtă pe de o parte oarecum vinovată, iar pe de altă parte sfârșită, epuizată, fiindcă nenorocita de întâmplare a secătuit-o de puteri și de energie. Și nu-i exclus ca gândul să-i stăruie către cel sau către cei cărora le-a distribuit vinovăția situației în care se află, fie că sunt realmente vinovați de ceva, fie că doar i se par astfel. Și în loc să se detașeze de ei, îi ține mereu în minte, îi poartă oriunde în gând, adoarme și îi ia chiar în vise. Cu tot cu situațiile neplăcute cu care sunt în relație sau au fost puși în relație. Situații pe care, cu ochii minții și ai sufletului, le revede mereu. Le retrăiește. Și dacă se simte rău, iar medicul îi spune că fie o boală de inimă, un ulcer, fie scăderea imunității este și o urmare a stărilor de furie, medicul ar trebui crezut! Iar dacă la un moment dat persoana reușește să privească în jur cu suficientă limpezime și înțelege că nu mai este în stare să discute ca lumea cu cei din jur, în scopul îndeplinirii sarcinilor curente, al rezolvării unor neînțelegeri, că inși altcândva apropiați au devenit reci sau îi întorc spatele, persoana ajunsă într-un astfel de impas are cele mai serioase motive să se întrebe dacă nu cumva chiar ea este vinovată sau prima dintre vinovați. În Antichitate, Epictet punea în vedere că „dacă cineva te înfurie, să știi că tocmai gândul tău te înfurie”, iar Sappho îi învăța pe oameni că „pentru înfrângerea furiei nimic nu este mai bun ca tăcerea”. Mai târziu, Marcus Aurelius atrăgea atenția că „efectele furiei sunt mai numeroase și mai grave decât cauzele acesteia”, iar Publius Syrius impunea concluzia potrivit căreia „a-ți învinge furia înseamnă a triumfa asupra celui mai mare dintre inamicii tăi”. Noi am putea spune, pe scurt, că furia apare atunci când nu obții ceea ce îți dorești, când consideri că așteptările îți sunt înșelate, când evenimente pe care le întrezărești nu se petrec suficient de repede și întocmai planurilor. Se instaurează, așadar, frustrarea, care nu este altceva decât o stare mentală de insatisfacție, caracterizată printr-un dezechilibru între o dorință sau o așteptare și lipsa concretizării acesteia. Prin urmare, o persoană aflată într-o astfel de situație de neîmplinire, de nerealizare, de eșec riscă să devină frustrată. Apoi, evaluând sumar ce (i) se întâmplă, decide că nu poate suporta situația și caută să forțeze nota, să întindă coarda, să pună presiune în încercarea de a obține ce vrea cu orice preț. Consideră că unicii vinovați sunt ceilalți, fiindcă i se opun, fiindcă nu acționează conform dorinței sale, ca niște marionete ale acestei dorințe imperioase. Astfel că i se pare normal să-și trăiască la cote înalte emoția, să fie furioasă pe ceilalți, să-și descarce furia asupra lor, fiindcă – s-a stabilit!!! – ei sunt vinovații, iar ea, persoana devenită furioasă, îndreptățită din această perspectivă să bată din picioare și să strige: vreau, vreau, vreau! Acum să rescriem povestea, să-i restructurăm scenariul, evidențiind pașii utili în gestionarea furiei. Mai întâi, este bine să vă înțelegeți furia, să vă determinați cu cât mai mare exactitate cauzele acesteia. Următoarea etapă nu este mai puțin importantă. Dimpotrivă! Va trebui să vă conturați dorința și disponibilitatea de a gândi altfel. Puțin câte puțin, punct cu punct, cu răbdare și atenție, începând cu ascultarea calmă a propriilor gânduri. Acum, și peste câteva ceasuri, și mâine, și poimâine… Ce vă spuneți? Se înțelege? Vă recunoașteți? Are sens „povestea”? Vă ajută? Exersați iar și iar, eventual cu ajutorul specialistului, pentru a face cale bătătorită gândurilor dumneavoastră către sine. Fiindcă așa cum furia însăși este un comportament ce se învață treptat, și îndepărtarea ei până la eliminare este tot un comportament ce se cere însușit, repetat, probat, până ce devine o benefică și naturală rutină. Este limpede că pe tot acest parcurs va trebui să înțelegem cum iau naștere emoțiile și cum diverse conținuturi ale gândirii afectează modul în care ne simțim și ne comportăm. Va fi necesar să dialogați mult și profund cu propria persoană despre dumneavoastră înșivă, despre alții, despre întâmplări petrecute și despre situații posibile, eliberându-vă treptat de furie, găsind cheia personală pentru controlul propriei furii. Și va trebui să nu mai uitați niciodată că dacă problemele pot fi generate de cei din jur, furia este creată de dumneavoastră înșivă, vă aparține, vă caracterizează intim. …Iar dacă este să se întâmple, nu altcineva te enervează, ci singur tu te enervezi!