Straja

Peste 54.000 de pachete de țigări abandonate de contrabandiști

Pe 13 octombrie 2013, în jurul orei 6.00, polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina – I.T.P.F. Sighetu Marmației, au declanșat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, ocazie cu care au depistat, pe un drum lăturalnic din localitatea Straja, două autoturisme de teren cu numere de înmatriculare specifice Angliei, despre care existau suspiciuni că transportă țigări de contrabandă.
 

La semnalele regulamentare efectuate de agenți, șoferii au refuzat să oprească, fapt pentru care s-a procedat la urmărirea acestora, folosindu-se semnalele acustice și luminoase. La scurt timp, cele două autoturisme au fost găsite abandonate în lunca râului Suceava, iar în interiorul lor au fost observate mai multe colete de culoare neagră, care conțineau țigări de contrabandă. La sediul S.P.F. Brodina, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 29.150 pachete țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană, în valoare de aproximativ 291.500 lei, care a fost ridicată în vederea confiscării. Totodată, cele două autoturisme, marca Mitsubishi, în valoare totală de 13.000 lei, au fost indisponibilizate la sediul sectorului S.P.F. Brodina, în vederea continuării cercetărilor, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. Tot pe 13 octombrie dimineața, polițiștii din cadrul Sectorului P.F. Brodina au descoperit abandonate în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Straja, aproximativ 50 de colete voluminoase, învelite în folie de culoare neagră, ce conțineau țigări de contrabandă. La inventariere, a rezultat cantitatea de 25.748 pachete cu țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană, în valoare de 257.480 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării. Totodată, au fost informați și grănicerii ucraineni, efectuându-se cercetarea în comun a evenimentului de frontieră. În prezent, în ambele cazuri, se efectuează cercetări în vederea identificării persoanelor implicate și a documentării întregii activități infracționale.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: