De-amor…

Despre… marile iubiri se-ntâmplă să se zică mereu vorbe mari. Că dacă n-ar fi ele mari, vorbele, n-am pricepe poate dimensiunea amorurilor netăinuite, devenite publice, ca cel dintre (…greșesc?!) Bianca și mirele său la ordinea zilei. Pe de altă parte, declarațiile (nu, nu cele de amor!, ci cele de/pentru presă) conțin îndeobște vorbe mari; altfel n-ar mai fi ele ceea ce se vor a fi, ci doar niște spuneri oarecare, de la presupuneri la bârfeturi. Într-o așa declarație, ieri mi s-a părut a se distinge (înaintea ședinței USL) alde Antonescu Crin, în calitate de prezident al USL și visător cu zapis unionist de prezident de țară, dând glas succint unei proiecții de fantezie politică.

 

Cică în USL ar fi „ca în marile iubiri: în fiece zi se ia totul de la început”. Apoi înțelegeți și dvs. – prin grila percepțiilor proprii despre grandioase amoruri personale de odinioară (dar care poate că mai vegetează un pic) și prin cea despre înțelegerea firește că interesată a celor două partide care au luat ochii majorității și s-au împreunat întru (a se ține la) putere – cum stă chestiunea. Ați înțeles!? Anume ce…? Că pe mine m-a dus gândul către unul Sisif, șiret fiu al Vântului, sortit (dar prin voință divină, nu alta…) să plătească etern prin nesomn și neodihnă: să aburce mereu pe o culme ditai bolovanul de cremene și mereu bolovanul să i se rostogolească la vale. Și chibzuind la filosofia (?) politicianului care de bună voie (și din amor propriu?) a intrat în așa daraveră rămăsei o clipă nedumerit: să(-i) fie de bine că-l urcă ori să (ne) fie a pagubă că-l tot scapă? Iar totodată amoru-i rămâne tânăr și neînceput, precum deja vechi și clătinător este.