Curățenie națională într-o singură zi

În cadrul campaniei naționale „Let’s Do It ROMANIA”, organizația GEC Bucovina a realizat sâmbătă, 28 septembrie, o acțiune de salubrizare a Parcului Șipote din Suceava, prin colectarea deșeurilor depozitate necorespunzător. Au participat cca 20 de voluntari adulți ai organizației și 40 de copii de la Școala Generală Nr. 1 și Colegiul Național „Ciprian Porumbescu” din Suceava.
 

Acțiunea s-a integrat în conceptul de „curățenie națională într-o singură zi”. Contribuția originală a GEC Bucovina în cadrul acestui proiect european/ național, a constat în faptul că voluntarii copii participanți au fost invitați pentru a privi cum adulții adună gunoaiele. Copiii au realizat schițe (desen tematic, caricatură), au făcut fotografii, au luat interviuri adulților, pentru a pregăti eseuri, reportaje etc. care să reflecte această campanie. Copiii nu au fost implicați în activitatea de salubrizare, participarea lor a constat în observarea adulților și dialog cu aceștia. „Valoarea adăugată de către GEC Bucovina proiectului «Let’s Do It ROMANIA», constă în accentul pus pe componenta educațională, în sensul că adulții pot și trebuie să ofere copiilor modele de comportament civic, prin exemplu personal”, a declarat Beatrice Ștefănescu, secretar executiv la GEC Bucovina. Între adulții participanți, se remarcă procentul considerabil de cadre didactice (școli, licee, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava). O apreciere aparte pentru părinții care au participat la campanie alături de copiii lor. Necesarul de logistică (materiale pentru colectare deșeuri) a fost asigurat de Primăria Suceava.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI