În cadrul acțiunii denumite „Let’s do it Romania” au fost ecologizate zonele Poligonul Șoldănești – str. Broșteni, str. Pleșești Gane – Țarna Mare – malul Șomuzului, Parcul „Nada Florilor”, zona Băncuță, str. Ion Creangă – Poarta Rădășenilor, zona străzilor Plugari și Panduri. Startul s-a dat la ora 9, alături de elevii de la Colegiul Național „Nicu Gane”, Colegiul Tehnic „Mihai Băcescu”, Colegiul „Vasile Lovinescu” și Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi aflându-se primarul Cătălin Coman, viceprimarul Gheorghe Aldea, angajații Compartimentului de Mediu și cei de la Serviciul utilități publice din cadrul Primăriei Fălticeni, care, împreună cu Goscom S.A., au transportat la rampa de deșeuri menajere câteva sute de saci cu deșeuri. „Cei 542 de voluntari au strâns aproape de 200 de saci de gunoi din zonele vizate, aducând un impact pozitiv în rândul cetățenilor orașului, fapt pe care dorim să-l permanentizăm, pentru a avea un județ cât mai curat”, a precizat primarul Cătălin Coman. Îmbrăcați în tricouri verzi, pe care era scris „Patrula Eco Desire” și coordonați de profesoarele Gabriela Budeanu și Monica Crețu, membrii Patrulei Eco Desire, au curățat de pet-uri, hârtii și alte deșeuri de ambalaje străzile din partea de nord a municipiului și zona de la hotarul dintre Fălticeni și comuna Rădășeni. Cu această ocazie tinerii ecologiști au încercat și o sensibilizare a opiniei publice privind efectele negative pe care le-au unele activități asupra mediului și necesitatea colectării selective a deșeurilor. Ziua de Curățenie Națională din România este deja o tradiție, reunind români de pretutindeni pentru o cauză nobilă: aceea de a trage un semnal de alarmă și de a conștientiza un număr numeros de persoane că mediul înconjurător nu este un coș de gunoi.
Sâmbătă, 28 septembrie, de Ziua Curățeniei Naționale, peste 500 de elevi din Fălticeni, însoțiți de cadre didactice au răspuns prezent la solicitarea administrației locale pentru a face curățenie în spații publice din municipiu.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!



























Comentarii