Peste 17 tone de deșeuri electronice, adunate de la sate

Peste 17.200 kg de deșeuri de echipamente electrice și electronice au fost strânse, în perioada iulie-august a.c., în mediul rural din județul Suceava, cu prilejul unei campanii organizate de Ecotic și Ecorec Reciclyng, în parteneriat cu Agenția pentru Protecția Mediului Suceava.
 

Directorul executiv al APM Suceava, Vasile Oșean, precizează că puncte colectoare au fost organizate în Drăgușeni, Vadu Moldovei, Boroaia, Bogdănești, Mălini, Fântâna Mare, Păltinoasa, Drăgoiești, Rădășeni, Capu Câmpului, Ciprian Porumbescu, Cacica, Pârteștii de Jos, Botoșana și Sucevița. Un autovehicul al Ecorec Reciclyng a trecut prin satele din program, persoanele care au predat electrocasnice vechi fiind motivate cu premii simbolice. Cele mai mari cantități de deșeurilor de echipamente electrice și electronice s-au adunat în comunele Botoșana (1.886 kg), Păltinoasa (1.820 kg) și Drăgoiești (1.762 kg). „Agenția pentru Protecția Mediului s-a implicat în această inițiativă facilitând legătura dintre primării și cele două asociații. Rezultatul este considerat încurajator, programul cuprinzând și o latură informativ-educativă și o componentă practică, aceea de colectare separată a deșeurilor, o problemă comunitară încă nerezolvată, în totalitate, pe plan local” a declarat Vasile Oșean, șeful APM. România trebuie să atingă ținta de 4 kg pe cap de locuitor și an de deșeuri de echipamente electrice și electronice colectate, stabilită în angajamentele semnate cu Uniunea Europeană.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI