Altundeva, însă fără vreun exemplu pro (dintr-un trecut pe care l-ar avea în vedere) sau contra (de astăzi), N.M. mai spunea: „Cred că Suceava (județul – n.n.) a avut o perioadă de timp o strategie culturală și turistică foarte bună. Acolo este o zonă de poveste. Însă acum mi se pare că s-au oprit”. Dincolo de strategii administrative și desigur politice pe care poate că el, ca „societate civilă” interesată, le are în vedere (o sugestie oferită gratis unui alt județ era ca administrația să aloce fonduri – f. simplu de zis! – și să le distribuie proprietarilor care au case vechi în sate – dar nu vor vrea și proprietarii de la oraș astfel de parale?! – pentru a le conserva), el acuza o situație pe care toți cei care au ochi care să vadă așa ceva o constată: întorcându-se (chiar și temporar) din străinătate, numeroși „tineri” demolează căsuțele bătrânești, înlocuindu-le cu edificii enorme, cu termopane și inoxuri, care să dovedească public cât de potenți sunt, dar și ce le-a plăcut lor la construcțiile (de la cele antice sau medievale la cele actuale) din locurile pe unde s-au peregrinat. Problema însă tocmai aici ar fi. Bani au, „școala vieții” au, dar cum să-i oprești din elanul de ctitori, prin ce formulă-minune ar putea fi ei învățați (de la distanță…) bunul gust și buna măsură? Căci ei tocmai asta vor: să arate că sunt altfel și alții.
Președintele unei asociații numite „Cele mai frumoase case din România”, Nicolae Marghiol, într-un interviu pentru Yahoo! News, numea județul Suceava (alături de Sibiu, Maramureș, Tulcea și… atât) printre cele în care primarii încep a se implica în promovarea turistică a localităților (inclusiv cu argumentele tradiției și a specificului arhitectural), unde de asemenea există și „organizații foarte active”. Dar, totodată, numea („dramă”!) Bucovina și Maramureșul ca zone unde „există cel mai mare potențial de dezvoltare armonioasă”, dar unde „apar case hidoase, mari, iar cele vechi dispar”.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii