23 august 1959
IdSă ne întoarcem așadar în timp pentru a desluși cât de cât un mister: acela al retragerii trupelor sovietice de ocupație din România, finalizată în 1959. eea unei asemenea incursiuni istorice ne-a fost dată de venerabilul fotograf Dumitru Vințilă, colegul puținilor care am rămas din echipa „Zori noi”. El ne-a adus la redacție câteva imagini, pe un film foto rusesc, de la demonstrația de la 23 august 1959, imagini imortalizate pentru ziar. „Dacă îmi amintesc bine, era prima dată când se organizau demonstrații ale oamenilor muncii în capitalele de regiuni”, ne-a spus Dumitru Vințilă. Din cele opt instantanee păstrate de fotograful oficial al ziarului „Zori noi”, publicăm astăzi trei: una imortalizează tribuna oficială amplasată în fața clădirii Comitetului Județean de Partid (Palatul Administrativ actual), în care se află prezentă conducerea de atunci a Regiunii Suceava, în frunte cu Ene Țurcanu, președintele Comitetului Regional de Partid Suceava. Celelalte două imagini rețin momente din desfășurarea demonstrației. Aceste trei imagini reprezintă însă doar pretextul pentru rândurile ce urmează. Căci, în acel an, în entuziasmul generat participanților la demonstrație de sărbătorirea zilei naționale a Republicii Populare Române se topise cu siguranță și dulceața gândului că, în sfârșit, rușii plecau din România! Trupele sovietice de ocupație își încheiau în acel an, 1959, șederea în România, aceasta fiind prima țară din lagărul socialist care se elibera din îmbrățișarea fatală a marelui frate de la Răsărit. Și, fapt incredibil, plecarea rușilor se întâmpla la doar doi-trei ani de la înăbușirea în sânge, de către aceleași trupe sovietice, a îndrăzneței revoluții ungare din 1956! Conducerea comunistă a României de atunci, redusă, se pare însă, doar la Gheorghe Gheorghiu-Dej și Emil Bodnăraș, a valorificat din plin prilejul oferit de vizita liderului sovietic Nichita Hrușciov în România. Planul era ca, pe fondul unei beții sănătoase, să i se propună lui Hrușciov retragerea trupelor sovietice. Erau invocate conflictele dintre trupele de ocupație și populația românească, dificultatea aprovizionării acestor trupe etc. etc., dar mai ales aprecierea de care se va bucura plecarea trupelor sovietice din România din partea unui Occident foarte supărat pe sovietici pentru intervenția brutală și neconcesivă din Ungaria. Emil Bodnăraș urma să propună, iar Dej să se mire și să se îndoiască de faptul că așa ceva este posibil… Regia fiind elaborată, scena „spectacolului” a fost aleasă în județul nostru vecin, Bistrița-Năsăud, aparținător atunci de Regiunea Cluj. Prima scenă – uciderea unui urs mic de către Hrușciov și înlocuirea lui măiastră cu unul mai gras – este jucată fără greșeală. Urmează beția cu palincă bistrițeană în jurul unei cioate uriașe. Totul se întâmplă la cabana Aluneasa din Budacul de Sus. Lumea se tutuiește deja, se încropesc jocuri de societate, timp în care cei trei „găsesc” momentul unui dialog cu urmări atât de faste pentru România. Emil Bodnăraș îi sugerează temutului rus, în glumă, posibilitatea retragerii trupelor sovietice din România. Până ca Hrușciov să priceapă exact „grosul” glumei, Dej se și declară surprins și neîncrezător: nu e prea devreme, având în vedere tensiunile cu Tito al Iugoslaviei?! Numai că Hrușciov, ca un adevărat mare urs, nu reacționează negativ la propunerea lui Bodnăraș, ci la neîncrederea lui Dej: „Foarte bine a vorbit Emil, Gheorghe”, îi replică el Dejului. Oceni harașo! Lucraseră bine ursul substituit, palinca, vinul, dar și atmosfera bahică excelent construită în jurul secretarului general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice. Toate la un loc, ca și jocul celor doi tovarăși comuniști români, mari actori atunci, au adus țării eliberarea de sub jugul sovietic, ca să întoarcem pe dos o celebră lozincă a vremii. Așadar, 23 august 1959, este doar un pretext. Este de așteptat, totuși, textul istoric adevărat, documentat și susținut de arhivele încă nedesfăcute despre Emil Bodnăraș, care are încă renumele de spion rus și comunist, dar căruia se pare că (parte din) Bucovina și toată nația română îi datorează această extraordinară decizie a rușilor. Poate că despre Bodnăraș merită să știm adevărul întreg, mai ales că în Bucovina numele îi este respectat. Greu de explicat de ce, dar numele îi este respectat…
Comentarii