Luni, Finanțele au plasat obligațiuni cu scadența la trei ani, în valoare de 300 milioane lei, la o dobândă de 4,23% pe an, mai jos cu circa o jumătate de punct procentual față de licitația precedentă. Scăderea dobânzii s-a datorat cererii foarte mari, de circa 1,8 miliarde lei. De la începutul anului, Trezoreria s-a împrumutat cu 29,5 miliarde de lei, cu 1,42 miliarde de euro și 1,5 miliarde de dolari. Cursul euro a stagnat la 4,4250 lei, iar piața s-a deschis în jurul pragului de 4,41 lei, față 4,4130 – 4,4160 lei, la închiderea de luni. Treptat, euro a revenit peste pragul de 4,42 lei, pentru a urca până la 4,4270 lei. La ora 14, cotațiile erau de 4,4220 – 4,4250 lei. Cursul dolarului american a coborât de la 3,3292 la 3,3243 lei, iar cel francului elvețian de la 3,5908 la 3,5843 lei. Până la finele lui august este de așteptat ca euro să se mențină în culoarul 4,40 – 4,45 lei. În cazul în care, începând cu septembrie, Rezerva Federală americană va decide reducerea programului de relaxare cantitativă, leul ar putea trece pe o pantă descendentă. Față de cei de la Economist Intelligence Unit, care prevăd pentru decembrie o medie a euro de 4,65 lei, analiștii grupați în cadrul AAFBR consideră că în decembrie cursul de schimb s-ar putea situa la 4,43 lei, respectiv la 4,33 lei la finele lui 2014. Monedele din regiune aveau evoluții diferite față de euro. Cea poloneză stagna, la fel ca leul, la 4,184 – 4,196 zloți, iar cea maghiară se deprecia la 297,1 – 299,3 forinți. Perechea euro/dolar fluctua într-un culoar foarte îngust, cuprins între 1,3281 și 1,3317 dolari. Investitorii așteaptă publicarea, zilele următoare, a unor indicatori economici importanți din zona euro, cifrele producției industriale din zonă și indicele Zew din Germania, și din SUA, precum inflația, producția industrială și indicele de încredere a consumatorilor. În piața la termen de la Sibiu, euro se tranzacționa pentru septembrie la 1,3291 – 1,3322 dolari, iar uncia de aur cu scadența lunară la 1.327,2 – 1.341 dolari.
După aprecierea de acum două zile a leului, influențată de vânzările de valută ale celor care au cumpărat titluri de stat românești, ieri acesta a avut o ședință liniștită.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!























Comentarii