Un sfârșit de săptămână de pomină, cu scandaluri, pumni, cuțite și spitalizări

Cinci evenimente „furioase” au trimis polițiștii suceveni la drum, pentru descâlcirea ițelor generate de furiile de weekend ale unor indivizi oarecare.
 

Copilărie sau tâlhărie? Reclamațiile au apărut chiar de vineri seara, după ora 19, când un bărbat de 35 de ani din Adâncata a sunat la poliție să ceară ajutor, după ce fusese agresat și prădat, a spus el, în trafic. Omul a declarat că, în timp ce mergea cu mașina în care se aflau soția și copilul lor, persoane necunoscute, coborâte din două autoturisme, l-au oprit în drum, l-au lovit în față și i-au furat 2000 de lei. Verificarea acestor reclamații va dura ceva vreme. Cert este că după sesizarea telefonică a fost identificat în trafic, pe raza localității Dumbrăveni, unul dintre autoturisme, în care se aflau patru bărbați, muncitori în construcții, suspecți de agresiune. Poate că aceștia i-au luat și banii reclamantului, dar până ieri dimineață, polițiștii stabiliseră deja că tot conflictul a pornit de la o copilărie, o șicanare în trafic, ce a sfârșit cu oprirea mașinilor și câțiva pumni în față pentru bărbatul din Adâncata. Cadou de ziua lui, un cuțit în abdomen Un tânăr de 26 de ani, din Stulpicani, a ajuns sâmbătă foarte de dimineață la spital, înjunghiat în abdomen de Dimitrie L., din orașul Frasin. El va răbda ceva durere, dar se va reface, pentru că lama nu i-a afectat organe vitale. Florin C. își serba sâmbătă ziua de naștere, împreună cu mai mulți amici, într-un bar din Gura Humorului. Gazdă agitată și probabil puțin „torpilată”, el a ieșit și a intrat în bar cu mai mulți prieteni luându-se, la un moment dat, absolut spontan, la harță cu Dimitrie L. Barmanul i-a dat afară din local fără să vadă cum s-a produs altercația, dar polițiștii par hotărâți să afle și să stabilească răspunderea părților. Funcție de suferința celui înjunghiat, asupra căreia se vor pronunța medicii legiști, va fi încadrată și fapta povestită mai sus. Una la șale, că n-a mai vrut să muncească la stână Constantin B., de 34 de ani, din Dumbrăveni, a ajuns și el la spital sâmbătă dimineață, unde a fost diagnosticat cu „contuzie lombară șold drept”. Vânătaia era una de orgoliu se pare, provocată de Petru P., de 46 de ani, din aceeași localitate. Trecând sâmbătă dimineață cu tractorul pe drum, acesta l-a văzut pe un podeț pe Constantin B., a coborât și i-a tras una la șale ca să fie ținut minte o vreme. Motivul, spun polițiștii, a fost că cel lovit n-a mai vrut să lucreze la stâna agresorului. Și în acest caz, tot legiștii vor concluziona pentru ce faptă va trebui cercetat Petru P. Era de psihiatrie… O familie din Adâncata nu a avut o după-amiază prea tihnită, din cauza unui vecin pe care l-a lovit “agitația”. Probabil că omul era într-o zi proastă sau suferă de boli neuropsihice, sigur fiind însă faptul că a creat probleme familiei Z., alături de care locuiește. În jurul orei 16, omul a pornit, fără un motiv anume, scandalul, întreținut însă și de vecini, care s-au trezit bombardați cu pietre. O piatră a nimerit în geamul lateral al mașinii parcate în curte, o alta, în glezna doamnei Silvia Z., și astfel a fost solicitată intervenția poliției. Recalcitrantul a fost adus la poliție, a fost audiat, în urma celor constatate polițiștii cerând, la rându-le, sprijin Secției de Psihiatrie Burdujeni. Cauza se înscrie la capitolele “ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire sau alte violențe”, dar nu se știe însă dacă cel internat la psihiatrie va putea răspunde pentru aceasta. Bătaie între băieți și fete potolită de polițiști cu spray paralizant Ieri dimineață la ora 2, o patrulă a poliției municipale a intervenit într-o cafteală în care erau implicați, în parte, 4 băieți și 3 fete. A fost nevoie de spray paralizant pentru ca, împreună cu membrii altor patrule venite în sprijin, polițiștii, împreună cu jandarmii, să potolească agresivitatea tinerilor și să poată asculta versiunile părților implicate. Nu erau nici indieni cu pakistanezi, nici israelieni cu palestinieni, nici membrii unor clanuri rivale românești, ci 7 tineri suceveni cu vârste între 15 și 26 de ani, mai toți beți și stârniți după o jumătate de noapte de petrecere. “Persoanele implicate sunt Alin V. de 24 ani, din comuna Ipotești, Sorin C., de 26 ani, din comuna Cornu Luncii, Cezar B., de 22 ani, Dumitru P., de 23 ani, Alexandra P., de 18 ani, P.S. de 17 ani, P.C de 15 ani, ultimii 5 localnici, față de care, din cauza faptului că se manifestau agresiv verbal, deși li s-a solicitat să înceteze și au fost somați procedural, s-a folosit sprayul iritant lacrimogen din dotare”, se scrie în nota informativă a IPJ Suceava. Scandalul, pornit din motive de rachiu și orgolii de familie, a separat părțile. Pe de o parte Dumitru P și surorile sale, de cealaltă parte Cezar B. și alți doi tineri. Până să vină polițiștii și jandarmii, combatanții își căraseră deja mai mulți pumni, motiv pentru care vreo doi au ajuns și pe la urgențe, fără însă să rămână cineva. Cercetările continuă sub aspectul comiterii infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, iar față de Alin V., Sorin C. și Dumitru P. și pentru lovire sau alte violențe.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: