Suceava

Medicii de familie refuză distribuirea cardului de sănătate

Secretarul general al colegiului Medicilor Suceava, Irina Badrajan, a declarat presei, vineri, că medicii de familie refuză distribuirea cardurilor de sănătate către asigurați, motivând că editarea datelor pe cardurile de asigurat și distribuirea lor trebuie făcute doar de CNAS, iar cititoarele de carduri și contractele de mentenanță pentru acestea trebuie să fie achiziționate de instituție, prin licitație, și date în folosință medicilor, prin contract de comodat.
 

dr. Irina Badrajan

Badrajan a precizat că, pe 1 septembrie 2010, a fost încheiat un memorandum aprobat de premierul de la acea vreme, Emil Boc, de către ministrul sănătății de atunci, Cseke Attila, și de către fostul președinte al CNAS, Lucian Duță, în care erau prevăzute fondurile pentru realizarea și distribuirea acestor carduri de sănătate. Potrivit lui Badrajan, între CNAS și Poșta Română s-a încheiat un contract de distribuire a cardurilor către asigurați, cu termen limită de realizare 1 decembrie 2010. „Fondurile s-au dus, nu știm pe ce. În aceste condiții, medicii de familie refuză categoric distribuirea cardurilor, dar acceptă să fie utilizatorii acestora” a spus Badrajan, subliniind că editarea datelor pe card este consumatoare de timp și conduce la reducerea timpului alocat consultației medicale, activității medicale efective, în detrimentul pacientului, a calității actului medical și a relației medic-pacient. Totodată, Badrajan susține că medicii sunt nemulțumiți și de faptul că informațiile pe care ei ar trebui să le inscripționeze pe cardurile de sănătate sunt inutile, având în vedere lansarea Dosarului Electronic al Pacientului (DEP) începând cu 24 ianuarie 2014, conform calendarului declarat Comisiei Europene în cadrul proiectului DEP finanțat din fonduri europene.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: