Miticii, politica și ardelenii

Pentru ardelenii get-beget și mai ales pentru udemeriști, miticii constituie o categorie aparte de români. Astfel, în imaginarul colectiv transilvan și nu numai, miticii sunt alunecoși, plini de chef, vorbăreți, certăreți, superficiali, schimbători, pe cât de repede se supără, pe atât de repede se împacă, nu se omoară cu hărnicia, iar dacă n-au imediat oarece câștig, nu prea lucrează cu tragere de inimă. Principala lor calitate însă ține de șmecherie, de ciupeală, de interesul și profitul personal.

 

Zona de baștină a miticilor, aria lor de răspândire are în centru Capitala cu suburbiile sale, dar fenomenul cunoaște acum o iradiere rapidă spre Litoral, spre Ploiești, Craiova, Călărași…, explicația fiind legată de pitorescul personajului, de atracția irezistibilă a balcanismului, a bazarului constantinopolitan și a agorei ateniene. Portret de mitici Primul portret al miticilor îi aparține lui Caragiale, un număr mare de personaje ale schițelor și pieselor sale purtând acest nume. Din aceeași categorie: Mache, Lache, Tache, Mișu, cu perechile lor feminine Mița, Zița etc. Ca decor, berăria, grădina de vară, cafeneaua, bulevardul, trotuarul, dugheana, parcul, trăsura, trenul, biroul… Singura evoluție de la Nenea Iancu încoace este că noii mitici năzuiesc spre politică, unii reprezentanți urcând treaptă după treaptă. Pentru că profesionalismul și competențele nu le prea sunt de mare ajutor, provoacă tărăboi mediatic și agitație sterilă: se (pre)fac că fac politică, o politică de vorbe. Au ridicat-o la nivel de strategie națională. Vorbesc pretutindeni ca să se audă vorbind, însă la televizor, în talk show-uri sunt combatanți înnăscuți. Deși n-au habar de ideologii și doctrine, de arta și știința bunei guvernări, combat forțoși. Chiar dacă nu știu bine ce caută ei în politică, trec de la un partid la altul fiindcă nu-i mai reprezintă ideologic. Sunt plini de merite… Spre deosebire de politicienii dedicați, care au ales odată pentru totdeauna liberalismul, social-democrația, creștin-democrația…, miticii fac ce fac să rămână mereu la putere. Pentru asta au inventat traseismul, liber-schimbismul, trădarea ca virtute, jocul de picioare și mânăreala pe sub mese, inclusiv pertractarea la WC… Au totuși câteva elemente ideologice precum: „Ce-mi dai ca să-ți dau?”, „4 ani îmi dai tu mie, 4 ani îți dau eu ție”, căci mălai cald împrumut se dă. Și apoi „o mână spală pe alta și împreună obrazul”. Politica lor, numită impropriu astfel, e mai degrabă politicăreală, adică un fel de chibițeală, pe care au învățat-o la stadion, cu bomboanele agricole într-o mână și cu berica în cealaltă, azi ținând cu unul, mâine cu altul. Pentru ei, ai lor sunt mereu excepționali, iar ceilalți, întotdeauna catastrofe. În ultimii ani, pun mare preț pe reforme: ai lor se reformează continuu, iar alții zac în primitivism, feudalism, bolșevism, comunism, totalitarism și alte isme. Adoră băile de mulțime De aproape 24 ani sunt la putere, dar parcă nici n-ar fi. Altele sunt grijile lor. Însă pofta cea mai cea rămâne, orice-ar fi, baia de mulțime, adică adularea mulțimilor, ovațiile, urările te tipul: Să trăiești (bine), Măria Ta! Plus pupăturile publice și strângerile de mâini, câte 7 deodată. Dacă nu fac băi de mulțime, doar le plouă și le ninge. Nici vaca, nici oaia, de capră nu mai vorbim, nu le mai fată. De la Cuza încoace, miticii cei mari au învățat că trebuie să fie populari, iar contribuabilul și alegătorul, mort-copt, trebuie să le ridice osanale. Plini de sine, adoră să stea la o bere și un mic cu supușii, ca să le citească în ochi plăcerea de-a fi la aceeași masă cu Măria Sa. Altfel nu-și dau seama cât de mari sunt. Fișa postului? De ea se ocupă consilierii. Dar elanul e pe cale de dispariție. Ce mai face Românica miticilor? De la bine în sus. Fie mari, fie mici, miticii, se pricep la absolut toate: a zis cutare savant ceva despre economie? Mare brânză! Ă-hă-hă-hă…! Ei ne-au zis-o de mult. Încă nu a apărut ceva de care să nu știe ei. Atunci de ce nu merg treburile bine în România? Din vina celor de dinainte, dezastruoasa și monstruoasa moștenire. Fiindcă asta s-a mai spus și cade greu la imagine, o schimbă: vinovați sunt ceilalți (de care s-au lepădat la timp). Ei n-au fost nici măcar în stare să le aplice reformele. Dar miticii, mari autori ai grozavelor reforme, mereu le-au atras atenția. Așadar, adio! Miticii au drumul lor, iar noi, supușii, ne merităm soarta.