Pentru concursul de ocupare a celor 660 de posturi vacante și temporar vacante din învățământul sucevean și-au depus dosarele 935 de candidați, 127 fiind candidați din promoția acestui an, a informat conducerea Inspectoratului Școlar Județean Suceava. Începând de ieri și până pe 24 mai este perioada de validare a candidaților absolvenți din promoții anterioare, perioada 22-25 iulie fiind de validare a dosarelor pentru absolvenții promoției 2013. Proba scrisă a concursului se va desfășura la data de 30 iulie, în două centre de examen stabilite de IȘJ Suceava, Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” Suceava (unde vor participa 598 candidați) și Colegiul Tehnic „Petru Mușat” (ceilalți candidaților). În primul centru sunt repartizate specializările învățător, educator, istorie, geografie, religie, educație muzicală, limba și literatura română, limbi străine, limba maternă ucraineană, specializări pentru cluburi ale copiilor, iar în celălalt, discipline tehnice de specialitate, discipline socio-umane, cultură civică, educație plastică, biologie, chimie, fizică, consiliere școlară, informatică, matematică, învățământ special, specializări pentru cluburi ale copiilor. Doar 113 de posturi sunt titularizabile Potrivit cifrelor inspectoratului, pentru anul școlar următor sunt vacante în școli 133 de posturi titularizabile, având o viabilitate mai mult de 4 ani, și 527 netitularizabile, cu o viabilitate sub 4 ani, care poate avea o durată de 1, 2 și 3 ani. În perioada 27 mai – 28 iunie a.c., candidații validați vor susține proba de inspecție școlară la clasă, conform planificărilor afișate la IȘJ. Metodologia de desfășurare a mișcării de personal a suferit modificări și în acest an, cea mai importantă fiind organizarea concursului în centre stabilite de IȘJ, nu la nivelul școlilor, în consorții formate din mai multe unități sau asociații temporare. Anul trecut, concursul a avut loc în două consorții, 64 de asociații temporare și 45 de școli. Evaluarea lucrărilor se va desfășura în centre organizate de MEN la nivel național. Concursul în sine nu se mai numește de „titularizare”, ci „concurs de ocupare a posturilor vacante și temporar vacante”, fiindcă toți cei care vor să obțină un post, indiferent de valabilitate, trebuie să participe la el, aceasta fiind o altă modificare. Numai candidatul care reușește să ocupe un post cu durata de minim 4 ani poate obține titulatura pe acel post.
Spre deosebire de anul trecut
> Anul trecut concursul a avut loc în două consorții, 64 de asociații temporare și 45 de școli
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii