Suceveanul Vasile Vargan, ales în conducerea Uniunii Centrului de Mediere din România

Fost comisar de poliție, actualul mediator sucevean Vasile Vargan a fost ales membru în Consiliul Director al Uniunii Centrului de Mediere din România.
 

Vasile VARGAN

Numirea s-a făcut la Congresul Național al UCMR – Zece ani de mediere în România, desfășurat la Sinaia, la sfârșitul săptămânii trecute, ocazie cu care s-a votat și afilierea la uniune a Asociației Mediatorilor din Bucovina, singura asociație reprezentată la congres dintre cele patru existente în Suceava. Aflăm că au fost prezenți la congres 120 de mediatori din toată țara și, alături de ei, un reprezentant al Casei Regale din România (regina Ana, din păcate bolnavă, fiind un vajnic susținător al procedurii medierii), un judecător membru al grupului magistraților europeni care susțin medierea – secția română și reprezentanți ai altor instituții naționale care promovează această activitate. În ciuda faptului că instituția medierii are cadru legal în România încă din anul 2006, justițiabilii au devenit mai conștienți de existența acestei metode de rezolvare amiabilă a unor litigii abia din luna martie anul acesta, când, prin lege, a devenit obligatorie prezentarea justițiabililor la ședința de informare privind medierea la un mediator autorizat. În peste două luni de la constituire, Asociație Mediatorilor din Bucovina s-a pus pe treabă în scopul implementării medierii în rândul membrilor comunității, a instituțiilor din Suceava ce și-ar putea rezolva conflictele la masa negocierilor, fără să ajungă în fața unui judecător. „În acest sens primordial pentru activitatea noastră, am avut întâlniri cu reprezentanți ai Colegiului Medicilor, Inspectoratului de Poliție, Inspectoratului Teritorial de Muncă (cu care am încheiat deja și un protocol de colaborare) și cu reprezentanți ai mai multor asociații de proprietari din municipiu. Le-am prezentat acestora informații privind avantajele medierii în anumite cauze în care pot fi implicate aceste instituții și care, cu sprijinul unui mediator, ar duce la rezolvarea lor economisind timp, resurse financiare și mult stres” a declarat Vasile Vargan, președintele Asociației Mediatorilor din Bucovina. În județul Suceava există în prezent 42 de mediatori autorizați, puțini, spun ei înșiși, raportat la numărul de dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată. În țară, această meserie liberală este practicată de peste 4000 de persoane, mediatori independenți sau constituiți în asociații profesionale.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI