Moldoveni de nord

Veți fi de acord, cred, cu ideea că zicerea „Fie pâinea cât de rea/ Tot mai bună-n țara ta” o precede pe cea, atât de modernă acum, de globalism. Numai cineva aflat peste noi putea să emită o asemenea judecată, judecată ce, în esență, contrazice însă ideea de globalism. Pâine uscată să mănânc, mămăligă să mănânc, sărac-sărac să fiu deci, toate pot fi suportate dacă sunt în țara mea. O asemenea perspectivă este însă ferm contrazisă de lumea de astăzi, la fel de ferm aspirantă la o viață mereu mai bună și îndestulătoare. Generații întregi de luptători în ițari și niciodată suficient de sătui par să fi murit degeaba pentru țărișoara lor, așa săracă precum este și neîndestulându-și niciodată flămânzii.

 

Luptători deciși să-și dea viața pentru Moldova lor, pentru Transilvania lor, pentru Maramureșul, Banatul, Muntenia, Oltenia sau Dobrogea lor, pentru România lor în cele din cele din urmă. Pentru Bucovina lor, ocupată atâta vreme, contaminată de spiritul arian, invadată cu buna știință a ocupantului de fel de fel de neamuri, dar atât de românească în esență, cu vechii săi boieri de dinainte de ocupație, cu popii lor de același neam, cu stăpâni neaoși de pământuri – toți moldoveni sau aproape toți. Ruptă din Moldova, dar, cu voia istoriei, devenită Bucovina. Parte a României. Și ne-am găsit noi să ignorăm toate acestea pentru câteva burți pline! Leneși fiind, cum ne caracteriza ocupantul pe la 1780, să devenim și mai leneși, exact precum câinele sătul-sătul, prea ocupat cu digestia ca să mai latre, darmite să mai rupă lanțul! Țelul suprem al statalității noastre nu mai este conservarea acesteia, atât de greu și de scump dobândită, ci asigurarea bunăstării „popolului”, singura care ne duce în Rai. Cam ăsta ar fi sensul regionalizării noastre atât de iute dorită: să trăim bine. O uriașă și bătrână minciună, pentru că pluralul este fals. Niciodată și nicăieri în afara Raiului n-au trăit toți bine. Ba chiar foarte puțini. Merită atunci să dăm ce-am câștigat cu uriașe sacrificii, dar și cu imens câștig sufletesc, să dăm vrabia aceasta pe ipoteticul cioroi îndestulător din par? Să dăm renumele de bucovinean, pe numele de moldovean de nord, dintr-o Moldovă care pe noua hartă nici măcar nu există?! Haideți să propunem Europei un schimb: să ni-i dea înapoi pe amărâții de români de-acolo și să-i dăm noi niște superspecialiști de-aici: cei care au inventat regiunile și denumirile de regiuni în care România se împarte. Se împarte cui?