Parfum de liliac pe strada pălărierului

Orice s-ar spune, străzile din Rădăuți au o mireasmă aparte, mai cu seamă în zilele în care copacii sunt înfloriți și pulsul vieții capătă conotații de basm. În acest timp, chiar dacă ai avea imaginația săracă și tot te-ai crede într-o pagină de roman, parcă rătăcind pe străzile misterioase ale altei epoci.

 

Nu mai vezi calești, nici orologii sidefate, nici femeile tuciurii nu te mai îndeamnă cu glas ridicat să cumperi vreun chilipir. Acum avem magazine second-hand. Ne modernizăm… dar accentele altor vremi se păstrează cu îndârjire. Pe o străduță din preajma parcului care odinioară se numea Alexandru Sahia, într-un imobil vechi, marcat de rana produsă de trecerea timpului, locuiește un pălărier. Cine știe câte pălării din fetru ori catifea o fi meșterit omul nostru, cine știe câte capete înțelepte (ori năstrușnice) or fi purtat căciulile, lucrate cu pasiunea pe care doar meșteșugarul născut pentru astfel de muncă o poate face. ,,Reînnoiesc pălării, vopsesc haine de piele” scrie într-un anunț așezat în fereastra la care se poate vedea și o pălărie demnă de reclama dintr-o revistă de mare tiraj. Asta pentru că, orice ar fi, locul acela își păstrează moneda fără rugină, fără trucaje. Este ca și cum ar înfrunta miile de reclame multicolore sau fastuoase de pe marile bulevarde pariziene. Pentru tine ca individ rămâne un fel de a-ți păstra identitatea în fața tăvălugului care stă să te strivească. Dar ce este mai interesant decât toate este că omul nostru a adăugat în anunțul din fereastră și expresia ,,confecționez huse de telefon”. Pălărierul din Rădăuți i-a arătat obrazul timpului, s-a adaptat la cererea de pe piață, a făcut un salt de la toca sobră a vreunei femei frumoase și bogate la husa delicată destinată telefonului mobil. De la semnalul emis de eleganța pălăriei s-a ajuns la indicatorul dat de tehnologie, bat-o vina! Trecutul s-a agățat de prezent într-un fel personal cum numai aici, la Rădăuți, poate s-o facă! Sute, mii de pălării se iau la întrecere în spațiul virtual (sau poate într-o lume paralelă) cu bizarele jucării din mâinile oamenilor. Poate că umbrele care străjuiesc imobilul vechi au vrut neapărat să comunice de la distanță, iar visul a devenit posibil în acest capăt de lume. Poate că duhurile își spun secrete doar de ele înțelese. Oricum, din fereastra pălărierului răzbate misterul, iar pasul trecătorului devine nehotărât. Unde mă duc? De unde vin? – răsună întrebările rând pe rând. Noțiunea timpului se pierde vasală parfumului de liliac, același de o sută de ani…