Cetățuia

Oricât de hulite ar fi televiziunile de știri, au dreptate când insistă, și insistă, și insistă asupra enormităților pe care le debitează/fac/emană „marii specialiști” puși să rezolve problemele serioase ale țării, crucindu-se de soluțiile propuse de aceștia. Blamându-i pe specialiștii „dinainte”, te aștepți ca aceia formați la noua școală românească de profesioniști să caute și să găsească rezolvări în consens cu vremurile, dar mai ales cu ce se bănuiește că va propune viitorul pentru un domeniu sau altul. Formați la școli moderne, conectate la cerințele europene, ei ar trebui să vină nu neapărat cu soluții futuriste, dar nici cu unele de-a dreptul revolute.
 

Dumitru TEODORESCU

Intersectarea șoselei de centură a Sucevei cu DN 17 a fost rezolvată după cum știm: cu un castru roman trântit pe axul drumului european, blocând vizibilitatea pe artera cea mai circulată, dar, cel mai grav, punând în pericol sănătatea și chiar viața participanților la trafic. S-au și petrecut acolo evenimente grave, în urma cărora și-au pierdut viața oameni. Cineva, cu o remarcabilă inspirație, a denumit „cetățuia” care blochează drumul drept „zidul morții”. Are dreptate din păcate, fapt deja demonstrat. Cel ce a proiectat această minune este probabil un om extrem de orgolios, dacă își închipuie că un drum secundar proiectat de măria-sa trebuie să primeze asupra unuia principal. Nu se explică altfel faptul că soluția sa umilește o șosea foarte circulată, construind o adevărată capcană pentru șoferi. Căci vii noaptea dinspre Stroiești, ai cale liberă, ești convins că 90 km pe oră este o viteză normală pentru o asemenea șosea, când, chiar dacă semnalizat, apare, dintr-odată, bivolul acela în care intri fără a mai apuca să faci ceva. Sigur, șoferul trebuie să manifeste permanent precauție în conducere. Dar și proiectantul drumului are datoria să gândească circulația ca pe un proces extrem de fluid, neîntinzând asemenea capcane. Mărturisesc că, deși am „bătut” cu mașina o bucată bună de Europă, așa ceva nu am văzut. Bun: orgolios proiectantul, dar cei care i-au aprobat opera?

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI