Fațetele tupeului

Când moare cineva, rudele sunt cele care-l plâng și suferă pentru pierderea sa. Se adaugă, desigur, prietenii dobândiți de-a lungul timpului și dispuși să-l conducă pe ultimul drum, destui fiind și cei care lipsesc din cortegiul funerar pentru că-și doresc ca ultima amintire despre cel plecat dincolo să fie despre omul viu și nu despre cel pierit. Sau dintr-un motiv cu totul hâtru: „nici el n-a fost la înmormântarea mea!…”
 

Dumitru TEODORESCU

Cum nu-i loc de glumă în asemenea situații, încerc să creionez un comportament pe care-l pot numi (iar apelez la glumă) înmormântare globalizată. Adicătelea există un detașament (din ce în ce mai numeros) de „lume” care așteaptă nerăbdătoare la poarta cimitirului până mortul se lasă în groapă, „lume” care se adaugă apoi, „demnă” și de tot flămândă, rudelor convocate la praznicul ce la ortodocși urmează înmormântării. Înaintea celora care suferă pentru dispariția dintre vii a rudei lor, „lumea” se așează la mesele parastasului și nu pleacă de-acolo nici în ruptul capului, oricâte dintre neamurile mortului n-ar mai încăpea la masă. Ba, devine nerăbdătoare dacă bucatele întârzie, curajul contestatar crescând pe măsură ce sticlele de băutură din față se golesc. Nu scriem nimic nou. Recent, însă, un asemenea individ a întârziat la praznic, a găsit un loc păstrat lângă preoți, în capul mesei deci, neocupat încă de un alt întârziat, s-a așezat și a chemat ospătarul să-l servească. Fiul decedatei a încercat să-i comunice aceluia că locul e al altuia dintre copiii celei plecate, dar „oaspetele” i-a tăiat-o scurt: „Aici stau eu!” Și-a turnat țuică de patru ori, și-a tras sticla de vin și a golit-o singur, la sfârșit aproape impunând vecinilor să-i cedeze („Pentru un copil”, explica el) colacii, coliva, felia de cozonac. Cei din jurul său s-au grăbit să plece, lăsându-l singur, aproape beat și incapabil să-și adune într-o sacoșă prada. Nu avem nimic cu masa de pomenire, așa am moștenit, așa facem. Avem însă cu ceata asta a „globalizării”, care, iată, ia locul cetei de bocitoare de altădată, impunându-se tot mai mult în spectacolul ultimului drum, substituindu-se cu obrăznicie celor ce au tot dreptul să se afle acolo. Nu ne-am mira deloc dacă și-ar alege un șef care să vină să se tocmească cu rudele apropiate în legătură cu organizarea și consumarea mesei de adio, rolul rudelor urmând să se încheie strict până la mormânt. Că de ospăț au ei grijă, nouă rămânându-ne, în numele milei față de cel aflat în nevoință, doar să decontăm masa.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: