Președintele executiv al PSD Suceava, Ovidiu Donțu:

„Congresul PSD a arătat că suntem un partid modernizat”

Președintele executiv al PSD Suceava, senatorul Ovidiu Donțu, a declarat duminică, după Congresul PSD, că această acțiune a dovedit că PSD este un partid modernizat.
 

„Congresul PSD a arătat că suntem un partid modernizat, că putem să redevenim o forță a binelui”, a spus Ovidiu Donțu. Senatorul PSD de Suceava a subliniat că acest congres al social-democraților a dovedit că în PSD sunt oameni profesioniști și de calitate. „Suntem capabili să întărim statul social pentru o Românie puternică și corectă în care cetățenii să fie egali în fața legii, iar statul să-i apere pe cei mulți!”, a mai declarat Ovidiu Donțu. La Congresul PSD, care s-a desfășurat vineri și sâmbătă la București, au participat 111 delegați din partea organizației județene PSD Suceava. Aceștia au susținut, cu succes, candidatura la funcția de vicepreședinte național al partidului a deputatului PSD de Suceava, Eugen Bejinariu. În urma alegerilor, premierul Victor Ponta și-a consolidat poziția de lider al principalului partid aflat la guvernare, iar ministrul dezvoltării regionale și administrației locale, Liviu Dragnea, a obținut funcția de președinte executiv, funcție care a mai fost deținută de fostul senator de Suceava, Octav Cozmâncă, în perioada când Adrian Năstase era premier și președinte al partidului. La acea vreme, Cozmâncă era ministrul administrației locale. Congresul PSD a mai votat rezoluții privind înfăptuirea regionalizării în România, pentru revizuirea Constituției și pentru fuziunea PSD cu UNPR.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: