„Îmi doresc ca Victor Ponta să găsească soluții să ia la puricat samsarii de terenuri și despre care vorbea că au obținut nefondat terenuri și păduri, să confiște toate aceste bunuri care nu le aparțin, să le valorifice și să le înapoieze cetățenilor” a declarat ieri, președintele PNL Suceava, deputatul Ștefan Alexandru Băișanu, întro conferință de presă, evidențiind că „trebuie să îi punem pe cei care au furat să plătească”. Parlamentarul liberal a subliniat că această acțiune este la îndemâna Guvernului. „Haideți, stimați colegi din USL, nu doar să arătăm spre PDLiști și cei care au furat și să o și demonstrăm; și să plătească, pentru că vă asigur că au de unde” a spus Băișanu. Miercuri, Guvernul șia angajat răspunderea în Parlament pentru legea privind despăgubirile pentru imobile naționalizate, care stabilește că foștii proprietari ai caselor naționalizate care nu pot fi despăgubiți în natură vor primi puncte în valoare nominală de un leu, raportat la valoarea casei, cu care vor putea achiziționa prin licitație alte imobile sau le vor preschimba în bani, dar după 2017, în limita a 14% pe an din suma punctelor.
Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!


























Comentarii