O promisiune care s-ar putea materializa până-n vară

„Skate park” pe strada Universității

> În prezent, rollerii folosesc suprafețele de granit proaspăt amenajate deasupra parcărilor subterane, iar primarul se teme că acestea se vor strica > După ce va fi dată în folosință pista de lângă patinoar, rollerilor le va fi interzis în zona central
 

De la mijlocul acestei veri, rollerii suceveni ar urma să aibă la dispoziție o pistă și trambuline special construite pentru ei. Anunțul a fost făcut ieri de primarul Ion Lungu, care precizează că „skate park-ul” care va fi amenajat pe strada Universității, reprezintă materializarea unei mai vechi promisiuni făcute copiilor și tinerilor. „Am identificat o suprafață de teren în fața Patinoarului artificial, aflată, oarecum, în zona centrală și care este pretabilă pentru acest proiect” a precizat Lungu, menționând că inițiativa va fi supusă aprobării plenului deliberativului local, în ședința din această lună. Valoarea investiției, propusă prin proiectul de hotărâre, este de 884.500 de lei, suprafața ocupată de viitoarea amenajare fiind de 2.426 mp. Pista de rulare de beton armat ar urma să aibă 1.156 mp, spațiul verde – 380 mp, iar suprafața ocupată de activități conexe – 490 mp. Edilul-șef a menționat că, în prezent, rollerii folosesc suprafețele de granit amenajate deasupra parcărilor subterane, plăcuțele respective riscând să se degradeze. „Am văzut foarte mulți copii și tineri care se dau cu role în zona centrală a municipiului, existând riscul uzării granitului de acolo. După ce vom face această pistă, le vom interzice să mai meargă în zona centrală, și îi vom direcționa înspre noul obiectiv din prejma Patinoarului artificial” a spus Ion Lungu.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI