Focuri de armă la frontiera cu Ucraina

> În cadrul a două acțiuni de combatere a traficului ilegal cu țigări desfășurate în noaptea de 16 spre 17 aprilie a.c., în zona de competență, polițiștii de frontieră suceveni au confiscat 15.450 pachete de țigări de contrabandă, în valoare de aproximativ 140.000 lei > În ambele acțiuni, persoanele implicate au refuzat să se supună somațiilor legale, iar într-unul din cazuri, polițiștii de frontieră au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare
 

Ieri dimineață, la primele ore, polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina – I.T.P.F. Sighetu Marmației au desfășurat o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări, ocazie cu care au observat un grup de persoane care se deplasa dinspre linia de frontieră către interiorul țării transportând mai multe colete voluminoase spre un autoturism de teren. Acestea nu s-au supus somațiilor prin voce și profitând de terenul împădurit, au încercat să fugă, ceea ce i-a determinat pe polițiștii de frontieră să tragă, conform procedurilor legale, cinci focuri de armă în plan vertical. La fața locului, s-a descoperit un autoturism de teren, marca Mitsubishi Pajero, iar în interior și lângă acesta, mai multe colete cu țigări provenite din contrabandă. În urma inventarierii, polițiștii de frontieră au găsit 8.950 pachete de țigări marca Viceroy de proveniență ucraineană. Din primele verificări a reieșit că una dintre persoanele implicate în activitatea de contrabandă este Dumitru T., de 26 ani, domiciliat pe raza județului Suceava. Pe numele acestuia, lucrătorii poliției de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă în formă agravantă și trecere ilegală a frontierei de stat. Scenariul acțiunii de mai sus a fost similar, până la un punct, cu cele petrecute cu câteva ore mai devreme, adică marți seara, în jurul orei 18, când polițiștii de frontieră din cadrul aceluiași sector au depistat, la aproximativ 400 m de frontiera de stat (zona localității Straja), mai multe persoane care transportau colete voluminoase. Polițiștii de frontieră au acționat pentru reținerea acestora, însă persoanele nu s-au supus somației prin voce, au abandonat coletele și au fugit. Au fost descoperite 13 colete, care au fost transportate la sediul S.P.F. Brodina, unde s-a inventariat conținutului acestora și s-a stabilit că este vorba despre cantitatea de 6.500 pachete de țigări marca „Viceroy” de proveniență ucraineană. În ambele cazuri, țigările, în valoare de aproximativ 145.550 lei, au fost reținute în vederea confiscării, iar polițiștii de frontieră fac cercetări pentru identificarea tuturor persoanelor implicate în acțiunile de contrabandă. Totodată, polițiștii de frontieră au informat și autoritățile ucrainene, în vederea efectuării în comun a cercetărilor și documentării întregii activități infracționale pentru luarea măsurilor legale ce se impun.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI