Umoristul ucrainean Vasyly Țapoveț s-a retras în eternitate

 

În ultimii ani, de la trecerea în mileniul al III-lea, când scriitorul Vasyly Țapoveț era președintele Filialei UUR din Suceava, Bucovina a început să-i piardă unul câte unul pe cei mari dintre scriitorii ucraineni, precum Iuryi Lucan, Corneliu Reguș, Ilie Cojocar, Stepan Tcaciuc, Vasyly Clem, în rândul cărora se înscrie acum, din păcate, și Vasyly Țapoveț (n. 2.III.1943 – d. 5.IV.2013), care ne-a părăsit la 70 de ani, în plină putere de creație, lăsând opera neterminată. Scriitorul era originar din satul ucrainean Șerbăuți (Suceava), unde a copilărit în familia unor țărani nevoiași, la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, când în Bucovina pământul se zvârcolea de obuze și secetă, lăsând în urmă urmările grele ale foametei, ale reformei de împroprietărire a țăranilor săraci și apoi de colectivizarea lor forțată – adevărate drame sătești în care copilul termină școala elementară, apoi Liceul Ucrainean de la Siret și, spre norocul său, chiar și Facultatea de Limba Rusă, ajungând profesor. Ca specialist, profesorul de limba rusă va lucra o vreme în postura de traducător la Krivoi Rog (Ucraina), apoi se dedică educației elevilor de la Stroiești, aproape de Suceava, unde va lucra până la ieșirea sa la pensie. Dragostea lui Vasyly Țapoveț față de literatura ucraineană începe de prin anii ’60 ai secolului trecut, când tânărul publica în paginile ziarului „Novâi Vik”/ „Veac Nou” articole și primele schițe cu care debutează în volum „Puterea convingerii” (1984), ca după șaisprezece ani să scoată al doilea volum de schițe „Viața fără grimă” (2000). Cum proza scurtă suferă în general la noi, Vasyly Țapoveț se remarcă, cu adevărat, ca un umorist talentat după I. Lucan, St. Tcaciuc, C. Reguș, B. Hedemin și alții, inspirându-se din realitatea tristă a societății „multilateral dezvoltate” și a „omului de tip nou” din regimul trecut, apoi din cea de azi „a democrației originale” postdecembriste a regimului actual, unde omul a suferit și suferă nepăsarea celor de sus, strivit nu numai de nepăsarea lor, dar și cea a propriei neputințe de a ieși din propria carapace, a încorsetărilor morale, sub greutatea căror, evident, râdem și plângem citind schițele regretatului Vasyly Țapoveț. Cu schițele sale, remarca Liubov Pich (Ucraina), V. Țapoveț „pătrunde adânc în sufletul eroilor săi” ca un bun analist al societății în care surprinde fenomenul social, oamenii, iar marele ucrainist de la București Magdalena Laszlo-Kuțiuk arăta, la apariția primei cărți de schițe, „Puterea convingerii”, că umoristul Țării de Sus este un „Caragiale al Bucovinei”, având în vedere arma râsului pe care acesta o utiliza cu măiestrie. Păcat că talentul său umoristic a suferit mult din cauza așteptărilor cărților sale netipărite la timp. Azi, de pildă, când scriitorul nu mai este, își așteaptă apariția cărțile – cum mărturisește soția scriitorului și fiica sa – „Tentația” și „Albastrul cerului ucrainean”, volum masiv de schițe, primul, iar de poezie, al doilea. În ultimii doi ani, fiind bolnav, Vasyly Țapoveț a terminat cartea sa de proză scurtă „Risipitorii de vânt”, ce conține schițe și povestiri cu detectivi – à la Sherlock Holmes – și a început romanul „Poeții nu mor de două ori”. Din păcate, viața scriitorului s-a întrerupt brusc pe 5 aprilie a.c., fiind înmormântat în cimitirul „Pacea” din orașul Suceava, unde-și doarme somnul de veci și parohul-poet ucrainean Mykola Ustianovici, prietenul de familie al Olgăi Kobyleanska, în casa căruia a copilărit o vreme aceasta. Puțină lume știe că Vasyly Țapoveț n-a fost numai prozator umorist, ci a fost și un poet rafinat, care a publicat, în ultimii ani, în revista ucraineană „Naș Holos” versuri albe cu pasteluri și meditații deosebit de reușite despre universul terestru și cel cosmic, despre frumusețea spirituală a omului, care are șansa să trăiască pe pământ ca în rai, cu condiția să se armonizeze întrutotul cu Dumnezeu și natura înconjurătoare. Îndrăgostit de poezie, la vârsta unei experiențe vaste și a unei sensibilități poetice adevărate, autorul a făurit bijuterii de poezie concentrată – haiku, ceea ce face să regretăm și mai mult rămânerea poeziei sale în stadiu de proiect. Spicuim măcar unu-două exemple, în traducere proprie a următoarelor versuri: „Liniștea se prelungește în ecou/…/ Liniștea se atinge/ de suflet/ fără bariere și margine/ de noroc” (Naș Holos nr. 170/171, Buc. 2008) sau „Nepăsarea/ neîntoarcerea/ și setea vieții/ a cupei nebăute până la capăt/ – sublime/ a omului firav/ în nemurire” (Naș Holos nr. 172, Buc. 2008). Cât adevăr cuprins-a reflecția poetică despre existență, de care a avut parte autorul și mulți dintre noi!… Sic tibi terra levis! bucovineanule drag Vasyly Țapoveț, iar cuvântul tău să strălucească acolo în azurul cerului ucrainean și pretutindeni. IOAN CHIDEȘCIUC