Călători în Basarabia dragă

 

Spre sfârșitul lunii august a anului trecut, la ceasul începerii culesului în vii, când ciorchinii mănoși prind culoarea plăcută a ambrei și gustul de tămâioasă, iar frunzișul copacilor începe să bată în arămiu, când miriștile ușurate de roada bogată așteaptă să fie întoarse în brazde ca sălaș al viitoarelor recolte, când satisfacția truditorilor pământului este sporită de belșugul hambarelor, când harnicele gospodine încep preparatul murăturilor, a zacuștelor, magiunului și bulionului, e semn că se apropie sezonul nunților cu dar bogat și alai de lăutari, sărbători de tradiție în satele românești. Într-o astfel de vreme, noi, un grup de intelectuali, majoritatea cadre didactice, animați de puternice sentimente ale cunoașterii de sine, de neam, de glia strămoșească, am plecat din Rădăuți într-un periplu de 3 zile spre a cunoaște, la el acasă, viața românului basarabean. Basarabia, acest vechi meleag românesc care stăruie și acum ca o lacrimă neștearsă pe obrazul neamului nostru și va mai stărui probabil încă multă vreme, a constituit monedă de schimb între marile imperii ale lumii. Acum, când și-a ridicat privirile spre Europa, „marele prieten de la Răsărit” își întinde din ce în ce mai mult conul de umbră asupra ei. Lacrimile și dorul nestins al Basarabiei au fost cântate de Ion Aldea Teodorovici și de versurile nemuritorului bard basarabean Grigore Vieru, a cărui amintire va dăinui veșnic în panteonul sufletului românesc. „Podul de flori” de la Prut, care s-a vrut o punte reînnodată pe vecie între frați de același neam, a rămas o simplă amintire, deși sârma ghimpată a fost înlăturată de la nedreptele hotare, iar rugina ei coclită continuă să stăruie încă în conștiința noastră. Am trecut hotarul de la Prut prin punctul Lipcani, pe o vreme câinos de rece și ploioasă. Gazdele noastre, soții Vitalie și Elena Știrbu, ne-au primit cu toată căldura sufletească specifică neamului nostru. Îi cunoscusem în România cu ocazia desfășurării lucrărilor celui de al XXX-lea Congres al Asociației Învățătorilor din România și al cadrelor didactice române de peste hotare care a avut loc la Bușteni. Merită cu prisosință a arăta atmosfera caldă și deschisă cu care am fost înconjurați de gazdele noastre pe parcursul întregii perioade în calitatea noastră de oaspeți. Dna înv. Veronica Moscaliuc, inimoasa organizatoare și șefa grupului nostru în calitate de președinte al Asociației Învățătorilor „Geoge Tofan” din Rădăuți, a avut lăudabila inițiativă de a desfășura în localitatea Larga, unde am poposit inițial, o comemorare a celor 100 de ani de la nașterea eminentului truditor pe ogorul școlii ce a fost dascălul Haralambie Burdujan, care a văzut lumina zilei aici și s-a stins departe de ai săi, după o rodnică și lungă activitate de apostolat prin școlile județului Suceava, unde de altfel și-a trăit și ultimele clipe ale existenței sale pământești, simțindu-se mereu „străin în țară străină”, precum repeta adesea. Comemorarea a avut loc la liceul român din localitate, în prezența unui numeros auditoriu, precum și a unei rude apropiate a acestuia. Materialul comemorativ, prezentat de dna Veronica Moscaliuc, a fost apreciat de cei prezenți și primit cu adâncă emoție de ruda dascălului. Cu această ocazie s-au pus bazele înfrățirii unui liceu din Rădăuți cu liceul românesc din această localitate. Gazdele noastre, animate de dorința de a ne face șederea cât mai plăcută, ne-au alcătuit un bogat program de vizitare și cunoaștere a unor locuri istorice de mare rezonanță sufletească. Am poposit astfel și în satul Pererîta, locul de baștină al poetului Grigore Vieru. Am beneficiat de serviciile unui ghid de excepție, Maria Burea, inspector școlar al raionului Briceni. Din Pererîta am plecat cu sufletul înnegurat de tristețe, văzând aspectul deplorabil al mormântului mamei poetului și al casei părintești. Am vizitat mănăstiri și așezăminte monahale, precum și cetățile Soroca și Hotin de pe malul Nistrului, pentru care am primit aprobare pentru intrarea pe teritoriul ucrainean. La această cetate am întâlnit un ghid cu o inimă mare cât tot neamul românesc, care ne-a povestit cu emoție toată istoria acestei fortărețe zidite de ctitori moldoveni, cu toate că autoritățile atribuie acest merit unor personalități ale căzăcimii ucrainene. Impresionat de interesul manifestat de noi, ghidul a intervenit să nu mai plătim taxa obișnuită de vizitare a acestui complex turistic cu vestigii nepieritoare din istoria zbuciumată a acestor locuri ctitorite de voievozi moldoveni. Am nimerit în Basarabia exact de Ziua Independenței țării; România a fost primul stat care a recunoscut independența Ucrainei… Mănăstirea Căpriana ne-a fascinat cu bisericile care o alcătuiesc. Aici am asistat și la un ceremonial religios, după care am servit masa prin amabilitatea conducerii mănăstirii. Mănăstirea dispune de terenuri agricole, iazuri cu pește, păduri, ateliere de confecționare obiecte de cult etc., de un post de poliție propriu cu sediul în incinta complexului mănăstiresc. Cu microbuzul închiriat de la firma de transport Nicolăescu de la Rădăuți și cu șoferul Mihai Lucescu, am străbătut prin Basarabia o distanță de 1000 km. La Mănăstirea Hîncu, unde am și dormit o noapte, am asistat la un emoționant gest al unui tânăr care, aflând că suntem români de lângă Putna lui Ștefan cel Mare, s-a apropiat sfios de dna Moscaliuc cu două lumânărele în mână, rugând-o să le pună la mormântul marelui voievod! Gestul lui m-a emoționat atât de profund încât pur și simplu mi-au dat lacrimile, determinându-mă să aștern pe hârtie aceste rânduri. O altă întâmplare tot atât de emoționată am trăit-o la Chișinău, în piața mare a Sfatului, lângă statuia lui Ștefan cel Mare. Aici, tot grupul a făcut poze, după care, ca o expresie a dragostei noastre de neam și țară, am intonat cântecul „Ștefan, Ștefan, domn cel mare”. Turiștii străini aflați în preajmă ne-au fotografiat, interesându-se de unde venim și ce legătură avem cu locul unde ne aflam. Bineînțeles că le-am satisfăcut curiozitatea, după care ne-am văzut de program. Pe tot parcursul traseului pe care ne-am deplasat a domnit o atmosferă de destindere și de mulțumire sufletească de care am rămas copleșiți cu toții. Din goana mașinii am admirat cu mult interes livezile intensive de pomi fructiferi, plantațiile îngrijite de vii, câmpurile arate cu grijă, întinse pe mari suprafețe și nefragmentate de haturi ca pe meleagurile noastre. Din grupul nostru, alcătuit în majoritate de cadre didactice, au făcut parte dna Veronica Moscaliuc, organizator și conducător de grup, soții Artemizia și Mihai Gheorghi, soții Bărbuță Garoafa și Petru, Nemțoc Vasile, soții Burciu Nițuca și Ioan, Lucescu Silvia, Cernăuțeanu Vasile, Coroliuc Mircea, Cantemir Silvia, Irimiciuc Silvia, Hrișcă Doru, Vizitiu Radu, inginerii Rotaru Ștefan și Grigorean Dumitru, Măriuca Natalia. Atât la liceele din Larga și Briceni, precum și la alte unități de învățământ și sedii administrative vizitate am fost întâmpinați cu căldură și cu inima deschisă de gazdele noastre. La masa de adio am cântat și am lăcrimat împreună. Atmosfera a fost dominată în permanență de o largă deschidere sufletească cum numai între frați de același sânge și de același neam se poate manifesta. Așteptăm cu nerăbdare și emoție vizita de răspuns a fraților noștri basarabeni. MIHAI GHEORGHI