Deputatul Bălan, extrem de nemulțumit de non-combatul USL privind evaziunea fiscală

Deputatul PDL de Suceava Ioan Bălan critică modul în care înțelege USL să trateze reforma din sistemul fiscal, explicând că până acum USL nu a depus niciun efort în sensul creșterii disciplinei fiscale și a volumului încasărilor la bugetul de stat.
 

Ioan Balan

Din punctul de vedere al parlamentarului sucevean, care deține și funcția de secretar general al PDL Suceava, actuala guvernare a făcut exact invers față de ceea ce a promis, introducând noi și noi taxe și impozite, iar pe cele existente le-a majorat fără niciun fel de remușcare. „Nu vreau să compar situația fiscală a țării noastre nici cu Danemarca și nici cu Finlanda, ci o compar cu cea a noilor state membre Cehia sau Estonia. Cu excepția cotei unice de impozitare, România nu se poate lăuda cu una dintre cele mai mici poveri fiscale din Uniunea Europeană, ci dimpotrivă: avem în continuare un număr nimicitor de taxe, fiscalizarea relațiilor de muncă este extrem de mare, iar nivelul accizelor și al TVA este comparabil cu al tuturor statelor membre” a explicat deputatul Ioan Bălan.  „Românii știu deja că au fost și continuă să fie mințiți !” El a amintit că, în anii 2010-2011, Guvernul României și-a propus ca obiectiv fiscal principal eradicarea evaziunii fiscale și înlăturarea contrabandei cu produse accizabile. „S-au făcut atunci progrese remarcabile în domeniul muncii la negru, contrabanda s-a redus la mai puțin de jumătate, iar încasările din TVA crescuseră cu peste 10%” a reamintit Ioan Bălan. Parlamentarul sucevean constată că la un an de guvernare USL avem parte de o explozie fără precedent a contrabandei și a evaziunii fiscale, de tot mai puține contracte de muncă înregistrate, iar încasările din TVA sunt dezastruoase. „Sub guvernarea USL vom fi fericiți dacă încasările la bugetul de stat vor trece de 30% din PIB” crede Bălan. El a spus că, în calitate de parlamentar, susține o amplă reformă a sistemului fiscal din România, precum și a instituțiilor abilitate cu verificarea și controlul îndeplinirii sarcinilor fiscale. „România pierde anual miliarde de euro din cauza slabei colectări a sarcinilor fiscale, fiind obligată să se împrumute tot mai mult, deteriorând zi de zi stocul datoriei publice și îngroșând dobânzile în sarcina acesteia, plătite, din nefericire, de toți românii” a afirmat Ioan Bălan. El a mai ținut să arate că realizările USL la un an de guvernare sunt exprimate sugestiv „de învățătoarea protestatară (senatoarea USL Cristiana Anghel – n.n.) care zilele trecute recunoștea: «Am mințit, nu ne ținem de cuvânt!»”. „Momentul de sinceritate al învățătoarei, transformată peste noapte din falsă grevistă a Antenei 3 în parlamentar USL, este desuet, pentru că românii știu deja că au fost și continuă să fie mințiți” a conchis vicepreședintele regional al PDL.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: