Printr-o scrisoare deschisă

Toate muzeele Moldovei au sărit în apărarea Muzeului Bruckenthal

Directorii muzeelor județene din Moldova au luat atitudine, printr-o scrisoare deschisă, față de situația creată la Muzeul Bruckenthal din Sibiu după ce ministrul culturii a solicitat demisia directorului acestuia, prof. univ. dr. Adrian Sabin Luca, pe motiv că ar fi încălcat grav etica profesională prezentând impasul financiar în care se află muzeul.
 

Scrisoarea a ajuns la Ministerul Culturii, la agențiile de presă și în ziare centrale, primul semnatar al acesteia fiind directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, alături de care s-au aflat directorii de la Complexul Muzeal Județean Neamț, dr. Gheorghe Dumitroaia, Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” din Vaslui, dr. Laurențiu Chiriac, Muzeul „Vasile Pârvan” Bârlad, dr. Mircea Mamalaucă, Complexul Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, Mariana Popa, Muzeul Județean Botoșani, Lucia Pârvan. În scrisoare se arată că „muzeele românești, alături de alte câteva instituții, sunt păstrătoare ale memoriei”, pe toate planurile, local, regional, național și chiar internațional, dar, din păcate, există un paradox: „Întotdeauna ne lăudăm cu ceea ce avem în imediata apropiere – cultura, în muzee căutăm ceea ce suntem, însă le finanțăm din ce în ce mai puțin. Până la urmă, problema se pune simplu – dorim sau nu să avem patrimoniu, înțelegându-se prin asta să avem memorie sau nu?” se spune în scrisoare. Arătând că în ultimii 20 de ani se alocă tot mai puțin timp și bani instituțiilor culturale, directorii muzeelor precizează că „sunt și excepții evidente, care demonstrează că muzeele reorganizate devin profitabile”, fiindcă au foarte mulți vizitatori, un exemplu fiind Muzeul Bruckenthal. „Muzeele românești sunt încă în căutarea unor modele de succes; le-au tot căutat în Europa, în Statele Unite ale Americii sau, mai nou, în Asia. În ultimii ani însă, tot mai multe au găsit ceea ce căutau la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu. …Evident că, aproape întotdeauna, fiecare muzeu visează să ajungă, măcar parțial, la ceea ce este astăzi muzeul sibian – indiferent că vorbim de expoziții, de patrimoniu, de renume, de premii, de cercetare etc.” La finalul scrisorii, semnatarii roagă ministrul culturii să reevalueze situația de la Muzeul Național Brukenthal. „Pe viitor, să lăsați muzeele să-și continue misiunea, să încercați să le sprijiniți și să vă zbateți pentru cultură în general! Încurajați succesul, nu-l ucideți prin acte administrative care frizează orgoliul! Nu obligați să plece un manager ce a demonstrat că se poate și în România!” se precizează în scrisoare. Pe 18 aprilie, la Suceava, directorii Muzeului Bucovinei și Muzeului Bruckenthal vor semna un acord de colaborare culturală Pe 28 martie, Muzeul Național Brukenthal a comunicat impasul financiar în care se află în privința plății utilităților pentru luna martie, iar ministerul a acuzat managerul de „distribuirea dezechilibrată a subvenției acordate de Ministerul Culturii (MC) și veniturilor proprii”. Pe 29 martie, MC a comunicat managerului Muzeului Brukenthal că situația a fost rezolvată, fiind alocată o suplimentare de 700.000 lei doar pentru primul semestru al anului 2013. Deranjat fiind că directorul respectiv a ținut o conferință de presă pe 1 aprilie și acuzându-l că „a prezentat tendențios” situația muzeului și nu a arătat că „soluția a fost găsită cu maximă promptitudine”, i-a solicitat acestuia demisia. Până la urmă, conflictul s-a aplanat, directorul de la Bruckenthal și-a cerut public scuze și nu și-a dat demisia. Între muzeul sibian și Muzeul Bucovinei există de câțiva ani o colaborare materializată prin câteva expoziții unice în peisajul sucevean, prima din acest an fiind „Scene și personaje din Vechiul Testament”, expoziție cu picturi din categoria tezaur, care va fi deschisă pe 18 aprilie la Muzeul de Istorie. Directorul Emil Ursu ne-a precizat, ieri, că va fi prezent la Suceava directorul Luca, pentru a fi semnat un acord de colaborare între cele două muzee, pe axa culturală nord-est.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: