Crâmpeie de iubire pentru mama…

Mai scriu au ba la ziar (energiile de acest tip, fain sublimate, ducându-se și scurgându-se spre alte zări de soare și mai pline), un lucru e cât se poate de clar și f. clar: Când am ce spune/ce scrie, apoi, atunci, prietene, voi apuca fără de milă plaivasul drag și vorba din poveste: Pak la gazetă!

 

Căci, iată!, s-a iscat iarăși prileju’! Dar întâi-și-ntâi musai să vă spui că… Pe Șoarecu, granița pitorească ce desparte amiabil Marginea de Sucevița, ar mai fi… ar mai fi, și-n astă săptămână, de vizitat, de văzut și contemplat, de admirat până la cele mai înalte cote ale uimirii: Ghioceii! Frumusețea neștirbită a primăverii, la pornire. Și, vaai!, la… stingere. Am fost sâmbătă și duminica trecută în meleagul cu pricina: o, oo… Ne-bu-nieee! Iar tu, ostenite al nostru drag prieten, cu suflețelul cam agitat, cum însuți constați cu nemiloasă surprindere, dacă voiești a te primeni și tămădui în această chestiune f. lăuntrică – apoi, o singură cale e: Meri iute pe Șoarecu! Și om te-ai făcut… Închiz paranteza. Punct! Doi la mână… Deși n-am făcut vorbire/scriere la vreme…, nici târziu nu-i prea târziu! Ș-atunci, voi spune, încă o dată și-nc-o dată, până mi s-o toci cavitatea orală din drag de inimă, ăă: La Mulți Ani iubit prietenului nostru de la Putna, condeierului, dascălului și, nu în ultimul rând, managerului inspirat și bazat al școlii putnene, Mircea Aanei, a cărui foaarte rotundă aniversare s-a consumat mai săptămânile trecute. La Mulți Ani cu veselie și bucurie, așadar! Și mă folosesc de prilej, pe de altă parte, și ca să – vorba Chiriacăi Corina – a rămâne, dar nu numai duminica, în familie, să urmăriți mai la vale câteva atât de iscusit-delicate vorbulițe despre mamă – îmbrățișăm și negreșit ne aliniem mesajului – cum mai arare să le mai găsești. Noi le-am gustat gingășia, delicatețea și frumusețea și ne-am convins și executat, o dată mai mult, de ceea ce rămâne-va pe lume cât va fi lumea: Cum Dumnezeu nu poate fi pretutindeni, atunci s-a inventat MAMA! S-ascultăm, atunci, pe Andreea Ramona Aanei într-o odă către mama ei, MONICA, într-un tulburător text-epistolă încredințat tiparului, ca mai mult decât o superbă declarație de dragoste. Și dea Domnul să rămâie ziua mamei în fiștecare zi și nu doar, atât de minuscul, la sorocul hotărât de calendarul obosit și rutinier. (D.B.) Așadar, Andreea către mama… De fiecare dată când aud vorbindu-se despre „mamă”, gândul mă poartă la Neale Donald Walsch, care spunea că „mama a fost prima lui întâlnire cu un înger”. Așa a fost, cu siguranță, și pentru mine… E atât de greu să descrii prin cuvinte o asemenea făptură! Nimic nu poate fi comparat cu bunătatea ta desăvârșită, cu glasul mângâietor și chipul tău divin. Acolo unde zâmbeai, MAMĂ, creșteau flori, alinările în clipele dificile ale vieții făceau miracole, iar vorbele pline de înțeles și sfaturile bune ne atingeau inima, făcând-o să se zbată necontenit de atâta bucurie. Cred că doar tu deții secretul magiei, pentru că niciodată nu reușesc să-mi explic cum ai oprit timpul în loc și ai rămas la fel de frumoasă și de bună, după câte ai pătimit. Cum e posibil ca singurele răni pe care ți le-a lăsat această lume haină să fie doar câteva fire de păr alb, pe care le porți cu mândrie ca pe o dovadă a înțelepciunii tale! Ferice de tine că ai dezlegat misterele vieții, părere de rău pentru noi, că nu știm să apreciem la adevărata valoare tot ce avem. Ți-ai pus sufletul înaintea noastră și ne-ai lăsat să-l privim cum am vrut noi, cerându-ne în schimb doar… să fim fericiți, să ne fie bine. Cum te-am putea vreodată răsplăti? Acum, în zi de sărbătoare, când tu, zână bună a copilăriei mele, ajungi la o frumoasa vârstă, dorim să-ți mulțumim pentru că ai fost, ești și vei fi cel mai de preț dar pe care Dumnezeu ni l-a putut oferi: mamă iubitoare, soție exemplară, sora și prietena pe care oricine și-ar dori-o. Îți oferim aceste modeste versuri scrise cu cea mai curată cerneală a sufletului nostru. La mulți ani cu sănătate și fericire! Suflet de înger Inima ta e-o avuție, Din care-o parte mi-a fost dată mie… Eu am greșit, te-am supărat, Tu însă, mamă, m-ai iertat. Pe răni, cu grijă, am pus flori, Calde cuvinte în scrisori; Prin fapte nu știam, firesc, Să-ți dau dovezi că te iubesc. Timpul s-a scurs și am plecat Cu sufletul îndurerat… Adeseori, din greu oftând, Te-mbrățișam cu dor, în gând. Să-ți cer iertare-aș vrea acum, Când mă întorc dintr-al meu drum. Ce bine-ar fi în prag s-aștepți Tu, care n-ai știut să cerți…