Pasiune, talent și prietenie la Școala Gimnazială „Ion Muceleanu” Fântâna Mare

În cadrul săptămânii „Să știi mai multe, să fii mai bun”, elevii Școlii Gimnaziale „Ion Muceleanu” Fântâna Mare au luat parte la activități extrașcolare menite să le dezvolte aptitudinile din diverse domenii.
 

Aflăm că joi, 4 aprilie, școala a fost gazda unor activități concepute în parteneriat cu Clubul Copiilor Fălticeni, în cadrul proiectului educativ „Talent, pasiune și prietenie”. Cu această ocazie, copiii de la ambele instituții au socializat, au legat prietenii și au schimbat impresii asupra pasiunilor comune. Elevii școlii au făcut cunoștință cu cele 19 cercuri prezentate, printre care se numără: Instrumente muzicale, Dans popular, Canto, Aeromodele, Carturi, Creație, Confecții, Educație civică. „Prezentarea fiecărui cerc s-a realizat într-o manieră dinamică și interactivă, sub forma unor activități model, stârnind interesul elevilor și dorința de a se înscrie la activitățile diferitelor cercuri”, aflăm de la organizatori. Directoarea Școlii Gimnaziale „Ion Muceleanu” Fântâna Mare, prof. Andreea Andrei, a declarat că activitatea „a fost reușită, prin impactul pe care l-a avut asupra copiilor, dar și asupra tuturor celor prezenți, cadre didactice și părinți”. Ea a apreciat în mod deosebit disponibilitatea și efortul cadrelor didactice și al elevilor de la Clubul Copiilor Fălticeni, „care au impresionat prin varietatea materialelor expuse, autenticitatea costumelor prezentate și prin calitatea momentelor artistice susținute”. La rândul lor, cadrele didactice de la Clubul Copiilor Fălticeni au fost impresionate de aspectul și de condițiile moderne ale școlii din Fântâna Mare, dar și de implicarea colectivă a corpului profesoral de la această unitate școlară. Tot în acea zi, copiii au avut ocazia să se întâlnească cu Mihai Moisoiu, inspector de specialitate în cadrul ANTIP –Centrul Regional Suceava, și să discute liber despre prevenirea situațiilor de risc: trafic de persoane, abandon familial, copii ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate. „Scopul activității a fost identificarea riscurilor expunerii traficului de persoane și totodată adoptarea unei atitudini unitare a școlii și a întregii comunități cu privire la pericolul reprezentat de acestea”. Prin cele două tipuri de activități realizate în acea zi, la Școala Gimnazială „Ion Muceleanu” Fântâna Mare s-a concretizat îndemnul „Să știi mai multe, să fii mai bun!”, consideră organizatorii activităților.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: