Premii pentru elevi romi cu rezultate deosebite

> Ele au fost acordate ieri, într-o manifestare organizată de Instituția Prefectului Suceava și dedicată Zilei Internaționale a Romilor
 

Instituția Prefectului – județul Suceava, prin Biroul Județean pentru Romi, în parteneriat cu Asociația Partida Romilor Pro Europa Filiala județului Suceava, a organizat ieri, în holul de la parterul Palatului Administrativ, o manifestare pentru marcarea Zilei Internaționale a Romilor. Au participat prefectul Florin Sinescu, subprefectul Constantin Harasim, Virgil Pohoață, președintele Partidei Romilor Pro Europa, Alina Stan, consultant pentru problemele romilor, reprezentanți ai instituțiilor publice deconcentrate, elevi de etnie romă, profesori, mediatori școlari și sanitari. „Data de 8 aprilie marchează, din punct de vedere istoric, reuniunea la nivel internațional a organizațiilor romilor din lume în cadrul primului Congres Mondial al Romilor, ce a avut loc la Londra, în anul 1971. În România, data de 8 aprilie a fost consacrată Zilei romilor pe 8 aprilie 1990. Etnia romă își are rolul său bine definit în istoria și în cultura noastră. Astăzi, drepturile minorității rome sunt cunoscute și respectate, multiculturalitatea reprezentând una din valorile fundamentale ale României. Un obiectiv important în Programul de Guvernare îl constituie îmbunătățirea situației romilor și continuarea politicilor de reducere a decalajelor dintre populația romă și societate în ansamblu. Romii sunt semenii noștri pe care trebuie să îi acceptăm și să îi respectăm. Și este datoria noastră să impunem un tratament egal, să realizăm parteneriate viabile între structurile administrației publice și comunitățile de romi. Respect tradițiile comunității rome și îmi doresc ca în județul nostru să nu existe probleme legate de discriminare. Cu acest prilej urez tuturor romilor un sincer «La mulți ani!»” a transmis Florin Sinescu prefectul județului Suceava. Programul a continuat – aflăm dintr-un comunicat al Instituției Prefectului – cu vernisajul expoziției de pictură „Între culoare și vis” a tânărului Stoica Silviu Alexandru, elev în clasa a XII-a la Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” din Dolhasca. Cu acest prilej au fost premiați 15 elevi cu rezultate deosebite la învățătură și activități sportive: Pleșca Florin, Dornești (lupte), Bucur Sorin Iosif (lupte), Balan Ioan, Suceava (lupte), Căldăraru Mihai, Suceava (lupte), Stoica Maria Eliza, Dolhasca (2011 premiul I, 2012 premiul II, 2013 premiul II, Olimpiada națională de limba romani), Lăcătușu Maria Alexandra (mențiune limba romani), Lăcătușu Maria (mențiune limba romani), Dulap Alexandra Georgiana, Beghean Tania, Beghean Roxana, din Voitinel, Troia Magda Maria, din Berchișești, Alex Stoica (muzică), Radu Petru Alexandru (muzică), Marolicaru Cătălin (muzică), Iacob Mirel Lucian (muzică). Evenimentul s-a încheiat cu un microrecital oferit de elevi ai Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu” Suceava, însoțit de un dans tradițional al elevelor de la Liceul Tehnologic „Oltea Doamna” din Dolhasca.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: