Cămările sufletului

Elevii claselor gimnaziale au pornit la drum conduși de genericul „Să știi mai multe, să fii mai bun!” Și cred că au reușit. Folosind metoda pașilor… mărunți, au izbutit să deschidă ușile câtorva femei aflate la anii senectuții, cu părul nins de trecerea vremii și fără ajutor.

 

Le-au trecut pragul. Schimbul de cuvinte cu greu poate fi tradus… în cuvinte. Petreha (adică a lui Petre), în straie străvechi, de la mama ei, cu andreaua în mână, ne-a încântat cu un cânt în limba huțulă. La cei 89 de ani a impresionat și a copleșit copiii prin forța cuvântului și puterea cântului. Îi merge bine vorba, dar, la vârsta ei, nici mâna nu-i stă. Îi alunecă cu ușurință pe unealta… împrumutată de la străbuni. Are haz. Doamna Reveca Danilașciuc, născută prin 1921, refugiată din imperiul sovietic, a povestit multe. A trecut, voiam a spune…, prin toate furcile caudine. A rămas singură de multă vreme și își duce zilele în credință și rugăciune. De stai la sfat cu ea intri într-o lume aparte, plină de pioșenie și învățăminte. Bine sună o vorbă: dacă nu ai un bătrân, să-l cumperi! Unii n-au școală, n-au diplome, dar au o școală a vieții, ceea ce ni se pare extraordinar! Să n-ai școală, dar să ai carte! Își deapănă amintirile. I-a sfătuit pe copii „să fie cuminți, ascultători, harnici și să se roage Bunului Dumnezeu!” Irina, născută în urmă cu 90 de primăveri, ne-a deschis toate ușile sufletului. „Am bucurie că ați venit. Să trăiți mulți ani pe pământ și în pace. Eu, de zece ani n-am mai coborât în sat. Nu mai pot. Mă dor picioarele. Mulțumesc din toată inima mea!” Într-un grai blând și duios ne-a rostit Tatăl Nostru. Ne-a lăsat fără grai! Am admirat interioarele, pereții fiind împodobiți cu piese (covoare și carpete) ieșite din mâinile lor, mobilier confecționat de meșterii locului. Sperăm că am slobozit în inimi o undă de bucurie. Măcar pentru o clipă. Și dacă socoți cât îi o clipă!… Elevii au înțeles vremurile pe care le-au depășit femeile în vârstă, au înțeles că trebuie ajutorate, au înțeles că viața îți dă lecții. Au fotografiat, le-au adresat întrebări și, în final, le-au oferit câte ceva din puținul lor. A fost, cred, o lecție de omenie. Fiecare am învățat câte ceva: „Să fim mai buni, să fim milostivi!” Sincer, ne-a impresionat! Copiii sunt în stare de fapte mari! Provocați-i! „Nici nu gândeam s-ajung vreodată/ Să stau uimit și să privesc/ Neputincios și făr’ de vlagă/ Cum moare satul românesc” (Mircea Riscu). Prin ei, satul nu va dispărea, va dăinui. „Veșnicia s-a născut la sat!” (Lucian Blaga).