„Târgul primăverii”

> Preșcolarii și-au vândut creațiile pentru a ajuta o fetiță bolnavă
 

Copiii de la grădinițele „Gulliver” și „ABC” au participat joi la „Târgul primăverii” cu produse confecționate de ei, cu banii obținuți din vânzarea acestora dorind să ajute un copil cu Sindrom Down din Suceava, care are nevoie de o intervenție chirurgicală. Directoarea GPP „Gulliver”, Maria Matei, și coordonarea GPP „ABC”, Cristina Bujdei, ne-au informat că târgul a avut loc în cadrul proiectului educațional antreprenorial cu același nume, în parteneriat cu Organizația ,,Salvați copiii”, care desfășoară acțiuni umanitare sub genericul „De la copil la copil”. Îndrumați de educatoarele lor, preșcolarii de la cele două grădinițe au confecționat lucrări artistico-plastice inspirate de primăvară, felicitări, tablouri, picturi, jucării, care au fost vândute părinților și altor parteneri educaționali. „Sumele obținute din valorificarea exponatelor vor fi donate unei fetițe de 5 ani, diagnosticată cu Sindrom Down și alte boli asociate, care necesită intervenții chirurgicale. Este caz social din evidența Organizației «Salvați copiii»”, ne-au precizat organizatorii.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: