De astăzi încep înscrierile la clasa pregătitoare

Secretariatele școlilor au program de permanență până la ora 20

Astăzi este prima zi de înscrieri la clasa pregătitoare din prima etapă programată în perioada 2-22 aprilie, înscrieri care se fac direct la școli sau pe formularul online dacă unitatea de învățământ și-a introdus toate datele în aplicația informatică.
 

„Orice copil din circumscripția școlară e automat înscris la clasa pregătitoare, dar părinții au posibilitatea să opteze și pentru o altă unitate, în limita locurilor rămase libere acolo. Părintele poate solicita școlii de circumscripție să-i rezerve locul și se pot realiza programări telefonice, pentru a se evita aglomerația în unitățile respective. Fiecare unitate școlară are un telefon special postat pe site”, a declarat inspectorul general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, prof. Gabriela Scutaru. În perioada menționată, înscrierile la școli se fac de luni până vineri, între orele 8-20, iar sâmbăta, între orele 8 și 13, fiecare unitate având stabilit un program de permanență, la secretariat. În situația înscrierii online, validarea înscrierii se face la sediul unității de învățământ dorite. Gabriela Scutaru a mai spus că „fiecare unitate școlară are obligația de a afișa copiii înscriși și locurile rămase libere”. A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 8-17 mai, pentru copiii necuprinși în nicio unitate de învățământ”. Potrivit metodologiei stabilite de Ministerul Educației, „părinții vor completa o nouă cerere de înscriere, repartizarea urmând să se facă pe locurile rămase disponibile după prima etapă”. Potrivit criteriilor generale de înscriere, vor fi înscriși cu prioritate copiii cu un anumit tip de handicap sau cei orfani de unul sau de ambii părinți, cei care provin de la casa de copii sau centru de plasament de orice fel, cei care au un frate sau o soră în unitatea de învățământ dorită. „Ziua porților deschise” în școli este obligatorie până pe 7 aprilie Începând de ieri, părinții se pot informa direct de la școlile care au clasa pregătitoare despre aceste înscrieri, întrucât fiecare școală trebuie să organizeze evenimentul „Ziua porților deschise”, până pe 7 aprilie. Părinții vor mai putea obține informații și de la grădinițe, în perioada 1-12 aprilie, când vor fi organizate întâlniri pentru consilierea părinților ai căror copii vor fi cuprinși în învățământul primar în anul școlar 2013- 2014. Se vor face noi achiziții de mobilier cu bani de la MECT În anul școlar următor, în școli gimnaziale din județul Suceava vor funcționa 343 de clase pregătitoare, pentru 6390 de copii, ceea ce înseamnă că, față de anul anterior, vor fi cu peste 1500 mai mulți copii cuprinși în această clasă. Gabriela Scutaru a mai informat că, în ce privește mobilierul și materialele didactice necesare acestor clase, în afara celor existente în cele 303 clase pregătitoare din acest an școlar, „se vor mai face achiziții noi”, după ce se va ști numărul exact de copii înscriși și câte clase noi vor fi. „Vom face o centralizare a nevoilor, pe care o vom direcționa Ministerului Educației. Ministerul de resort a precizat că sunt sume prevăzute pentru toate aceste lucruri”, a mai spus ea. Reamintim că în 2012, Ministerul Educației a repartizat județului suma de 990.000 lei pentru mobilierul specific clasei pregătitoare. Inspectorul Ioan Puiu spune că vor fi formate pentru clasa pregătitoare 400 de cadre didactice sucevene Reprezentanții IȘJ Suceava au dat asigurări că sunt toate condițiile ca aceste clase să funcționeze în școli, iar în funcție de numărul copiilor înscriși se va ști dacă și câte clase vor funcționa și în grădinițe. Potrivit inspectorului pentru învățământul primar, profesor Ioan Puiu, în acest an școlar sunt 6 clase pregătitoare în clădirile grădinițelor. „Nu cred că vor fi mai multe astfel de clase în grădinițe în anul școlar următor, ele vor exista acolo doar în condițiile în care nu există spațiu suficient în școli”, a precizat Puiu. Referitor la pregătirea cadrelor didactice care vor preda la aceste clase începând din luna septembrie, el a precizat că „vor urma cursuri de formare speciale”, la care vor participa circa 400 de cadre didactice sucevene. Inspectorul Puiu a mai spus că în acest an școlar există cadre didactice calificate pentru toate clasele pregătitoare existente. „Așteptăm date în legătură cu formarea celor care vor preda la clasa pregătitoare. Vrem să formăm 400 de cadre, ceva mai multe decât este necesar, în ideea că poate unii vor părăsi sistemul sau vor pleca în alt județ pentru a profesa”, a declarat Ioan Puiu. Cadrele didactice care vor preda la clasa pregătitoare vor participa la 100 de ore de formare, direct, dar și online.

Print Friendly, PDF & Email

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

Sumarul ediţiei: