Păcăliți…

…Iar pentru a da curs unui obicei, azi ar trebui să păcălim și să ne ferim de a fi păcăliți! E ca un joc de-a șoarecele și pisica, în care mai mult sau mai puțin suntem exersați (însă depinde de roluri!) a-l practica în orice zi, iar diferența ar fi că azi doar ne jucăm de-a păcălitul, intențiile și eventual realizările fiind cât se poate de explicite. În rest, nu mă vor contrazice prea mulți dacă spun că am ajuns o nație de păcăliți, pentru care masca lui Păcală (și nu a unuia de poveste, fie glumeț ingenuu, fie personaj cu intenții moralizatoare, servindu-se în acest sens de un „păcălitor” cu șfichi educativ) se vede pusă și peste chipul președintelui, și peste cel al premierului, de bună seamă peste fețele curtenilor acestora, de orice culoare ar fi, ca și peste fața unui producător, comerciant sau furnizor de servicii să-i zicem „oarecare”, ce te vrea drept client.

 

Căci în esență diferențele nu sunt atât de mari dacă ai compara la o adică gogoașa electorală și feluritele ei proiecții postelectorale cu pateul de post, un amestec de ingrediente cu pretenția de a fi dietetice, coloranți și miasme, toate numai bune de înșelat foamea și totodată gândul că, uite-așa, îți umpli și îți cureți mațele și sufletul. Iar peste toate, dacă de câte un Păcală au parte și alții, chit că altcumva numit, Tândală e aproape element de brand (încă nu-l vor fi înscris ca atare?!). Căci dacă de păcălit se păcălește (iar năzuința aproape legitimă a păcălitului e să păcălească la rându-i pe altul, ieșind de sub pălăria de fraier spre a se băga sub jobenul de ’oț pentru a da continuitate îndeletnicirii furatului de căciulă), de tândălit se tândălește cu cea mai mare osârdie. Deși… dacă ar fi un campionat de tândălit nu l-am câștiga, fiindcă noi singuri ne-am pune piedici!