Aproape o treime dintre fermierii suceveni au cerut subvențiile pe suprafață

Peste 18.000 de cereri de plată, pentru o suprafață totală de aproape 54.000 ha, au depus, începând cu 1 martie, fermierii din județ, în cadrul campaniei de primire a cererilor de sprijin pe suprafață în anul 2013, informează Eugen Mogoș, directorul executiv al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.
 

APIA a lansat campania pe 1 martie, iar pentru a beneficia de sprijinul financiar pe suprafață, agricultorii trebuie să depună, la cele 9 centre teritoriale, până pe 15 mai 2013, o singură cerere de plată. Cu penalități de 1% pentru fiecare zi lucrătoare de întârziere, solicitările pot fi înaintate și după 16 mai, însă cererile depuse mai târziu de 10 iunie nu mai sunt admise la calcul. Potrivit șefului APIA Suceava pot beneficia de măsurile de sprijin pe suprafață persoanele fizice și/sau juridice care exploatează terenul agricol, în calitate de proprietari, arendași, concesionari sau administratori în cadrul asociațiilor în participațiune. Dacă proprietarul a dat terenul în arendă, l-a concesionat sau l-a închiriat, sprijinul financiar pe suprafața respectivă va reveni celui care lucrează terenul. Eligibile la plată sunt exploatațiile cu suprafața de cel puțin 1 ha și formate din parcele agricole de cel puțin 0,3 ha. În cazul viilor, livezilor, culturilor de hamei, pepinierelor pomicole, pepinierelor viticole sau al arbuștilor fructiferi, suprafața minimă a parcelei este obligatoriu a fi de cel puțin 0,1 ha. De asemenea, solicitantul trebuie să respecte bunele condiții agricole și de mediu, precum și cerințele legale în materie de gestionare, pe toată suprafața fermei. În 2012, au depus cereri 58.393 de agricultori suceveni, pentru o suprafață de 217.380 ha de teren agricol, ceea ce însemnă că, până la această dată, s-au prezentat la APIA mai puțin de o treime din numărul potențialilor îndreptățiți.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI