Gigi Ursu (președintele Federației Agricultorilor de Munte Vatra Dornei)
M-am simțit dator să scriu despre Gigi Ursu și despre rolul său de excepție, nu doar prin confundarea până la identificare cu mediul său natural din satul Argestru și de la Obcina Mare a Giumalăului, ci în mod special prin rolul, asumat, de lider neimpus, autentic și oficializat, prin puterea exemplului propriu. Fiu al Dornelor, prin mamă și tată (Gheorghe Ursu), prin bunici și străbunici, proprietar al unei gospodării întinse, pe care comunismul a stigmatizat-o în categoria „chiaburi” (adică „cei mai vrednici”, spunem astăzi). Cu tinerețea petrecută la coasă și la vite, cu școală medie și armata făcută „la zi”, știind de toate de-ale gospodăriei și vieții de munte, prin tradiție și practică timpurie, șofer-mecanic, sănătos la minte și puternic fizic și psihic. Așa l-am cunoscut prin anii 1974-1975. Ca medic veterinar tânăr, am avut legături prima dată cu tatăl, Gheorghe Ursu, și, treptat, după multe „schimburi de idei” nonconformiste pentru acele timpuri, ne-am și împrietenit. Despre Gigi, tatăl mai spunea: „Copilul ăsta n-are frică de nimic…”. „Nucleul” gospodăriei era pe muntele Giumalău, la 1400 m altitudine, la vechea stână și văcărie din Obcina Mare, un loc larg, singuratic și mirific. Și atunci, într-o seară, inspirat și de mama mea, învățătoare, am pus împreună la cale, ca un fel nerostit de revoltă tacită, să refacem o tradiție aproape pierdută: „Nedeia Dornelor”. O sărbătoare pastorală în esență, care existase într-un „cândva” vag. Cu o anumită autoritate morală pe care o dobândisem prin organizarea expozițiilor agro-pastorale și a „Universității Montane” (cursuri agrotehnice la Casa de Cultură) și cu voința de fier a celor doi „urși”, tatăl și fiul, minunea s-a întâmplat: au venit sus, departe, o mulțime din „lumea munților”, din satele dornene, călare, pe jos sau familii întregi cu căruțele. Chemarea fusese: vine fiecare „cu ceva bun”, să fie și pentru oaspeți… Îmbrăcați de sărbătoare și cu bun-simț de țărani munteni. Și a fost, cu balmoș, cu tocană, cu muzică țărănească și cu zeci de coșuri cu bunătăți frumos așezate pe ștergarele înflorate, așternute pe iarbă într-o zi minunată, cu soare. Dar cel mai important, „minunea” s-a produs prin starea de spirit și solidaritatea ce s-a creat, simplu, de la sine, fără să fie nevoie de vorbe: tradiția trăia încă, „spiritul munților” nu murise…! Rămas singurul bărbat, cap de familie, Gigi Ursu a preluat toată povara unei gospodării grele, dar ideea „nedeii” a rămas și a continuat. Și așa s-a născut prima gospodărie agroturistică montană privată din Carpații României, în plin comunism. Cu multiple idei de dezvoltare, cu drum de 2 km făcut din efort propriu, trebuind să treacă peste câteva proprietăți ale unor neamuri ce nu vroiau să-l lase. Și atunci l-a făcut noaptea, după care a fugit din Dorna două săptămâni… Și așa, la Obcina Mare, s-a născut și prima stație-pilot, experimentală, pentru practica agrozootehnică, având lider un personaj de excepție, dispus să „încerce” orice element nou, de progres. Rând pe rând, au venit la Obcina Mare scriitorii Ion Țugui, Pop Simion, Titu Constantin Cucuveică, profesori universitari, sociologul conf. univ. Andrei Popescu, generalul Marin Dragu, Alexandru Mironov, savanți ca dr. ph. Ovidiu Bojor, jurnaliști ca Lonel Nițescu, Emanoil Valeriu, academicieni. Un moment special a fost prezența lui Adrian Păunescu cu membrii „Cenaclului Flacăra”, care astfel învățau să cunoască valorile muntelui. Redactorul tv Mihai Tatulici a realizat și un film difuzat larg pe televiziune, un act de curaj atunci… Astfel, Gigi Ursu devenise un exemplu, un simbol pentru tineretul montan și pentru continuitate, în tradiția montană a gospodăriei private! Greu de „digerat” în atmosfera politică ostilă a acelor vremuri. Revista „Flacăra” a consacrat un amplu reportaj lui Gigi Ursu și gospodăriei sale, și pentru visul frumos al viitorului agroturismului montan românesc (în vremurile când era oprit să primești un străin în curtea ta…). Când s-au rupt zăgazurile, după Decembrie 1989, și am reușit să înființăm „Comisia Zonei Montane din România”, Gigi Ursu și Mihai Ursu m-au însoțit la București, ca „întăriri”. În 1992, la Paris, i-am povestit consilierului ministrului agriculturii și pădurilor din Franța, dlui Guy Raffi, despre Gigi Ursu, iar acesta s-a arătat neîncrezător… L-am invitat să vină în România să vadă și mi-a spus: „bine, amândoi vom intra în ferma lui Gigi Ursu în cizme de cauciuc”… Și a venit! La poarta fermei i-am reamintit ce a spus la Paris. Și aveam pregătite cizmele și… s-a descălțat frumos de pantofi, astfelintrând în curtea lui Gigi Ursu, la Obcina Mare!!! Așa s-a ajuns la semnarea parteneriatului interministerial România – Franța, cu implicarea Comisiei Zonei Montane din România (MAA), a Ministerului Agriculturii și Pădurilor și marelui Institut Agronomic Mediteraneean din Montpellier, Franța, cu tema ruralului montan. Încheiat cu deplin succes prin Simpozionul Internațional de la Vatra Dornei, cu prezențe înalte din Franța, Germania, Austria, Consiliul Europei, Președinția României. După 1993, am reușit, cu susținere din Franța și sprijin consistent din Germania, să înființăm prima asociație a agricultorilor de munte din Carpații României sub denumirea de „Federația Agricultorilor de Munte – Dorna”. Iar Gigi Ursu, de care am avut grijă să vadă ce-i prin lume, până în SUA, a devenit primul președinte al FAM-Dorna. Un pionierat absolut, în condițiile în care mentalul colectiv respingea puternic orice idei asociative care ar fi sugerat, cât de puțin, imaginea CAP-urilor. Aceasta a fost și rațiunea denumirii de „federație”. Cu toate dificultățile, cu sprijin major din Germania, prin Ministerul Economiei/GTZ (8 ani, AFC Bonn), s-a pus pe picioare prima organizație profesională de agricultori montani din istoria postbelică, având, atunci, 2.300 membri! Pe fondul unor precedente din anii anteriori, inițial cu un mic sprijin din Austria (1.500 coase și 12 juninci de rasă Pinzgau) și cu susținerea CZMR și a Comisiei Zonei Montane Suceava, s-a demonstrat că este posibil. Nu știam atunci că era prima organizație profesională de agricultori montani din tot sud-estul Europei! Dar acum venea marea provocare, „pionieratul dezvoltării” într-o societate profund confuză. Iar Gigi Ursu și-a asumat, cu toate riscurile, promovarea inițiativelor – stâna de la Obcina Mare a devenit, în etape, o veritabilă pensiune agroturistică montană, cu un frumos schit de maici construit, alături, de familia Gigi Ursu. În Argestru și-au creat, acasă, o mică brânzărie; un grajd nou, cu modernizări; un atelier de reparat unelte agricole; o mică brutărie; un magazin propriu și chiar un atelier de transformare a lemnului în „paleți” (valoare adăugată, protejare astfel a pădurii…). O familie întreagă, mamă, tată și două fetițe, cu încurajările noastre, a celor din jur, și-a luat o povară grea, continuând și dezvoltând totodată creșterea vitelor. Ce exemplu frumos, încurajator, pentru primul Președinte al țăranilor dorneni… Dar evoluțiile ulterioare au luat o altă turnură decât cea sperată. Concurența neloială, locală (prețuri derizorii pentru lapte și carne – materii prime), complicații diverse, lipsă de sprijin real pe plan național, tensiuni în creștere, dezamăgiri multiple, renunțări… Iar apoi au apărut primele semne de boală grea. Dându-ne seama de riscuri, cu toată delicatețea (pentru protejarea sa), Gigi Ursu a fost trecut la condiția de „Președinte de Onoare” al Federației Agricultorilor de Munte Dorna. Au urmat, repetat, operații grele (pe creier), cu reveniri periodice, dar… Nu mai putea fi același Gigi, deși munteanul din el tot nu voia să cedeze. Timpul trece, fetele s-au făcut mari și vrednice, dar puterea bărbatului casei slăbise. O soție, Geta, și o mamă, Veronica, adevărate eroine, iar cât au putut și fiicele lui Gigi Ursu au dus greul, până în ianuarie 2013, când firul subțire de viață și de grea suferință s-a rupt. Cu mari emoții și regrete pentru noi toți, cei din Forumul Montan din România, care, iată, pierdem unul dintre cei mai veritabili combatanți, un simbol al „pionieratului” dezvoltării noastre mult dorite, pentru Munții României, din nou greu încercați… Dumnezeu să-l odihnească în pace!… Prof. univ. dr. RADU REY președinte de onoare – fondator al Federației Agricultorilor de Munte – Dorna președinte al Forumului Montan din România
Comentarii