Suspecți de furt identificați

 

IPJ Suceava a fost sesizat joi, la ora 7.10, prin „SNUAU 112” despre faptul că, pe strada Magazia Gării din municipiul Fălticeni, doi tineri au pătruns prin efracție în locuința lui Constantin V., de unde au sustras bunuri. La fața locului, în apropierea locuinței, aflată în construcție, polițiștii l-au identificat pe minorul G.A., de 14 ani, localnic, care a recunoscut că, în dimineața de 21.02.2013, împreună cu S.C., de 15 ani, din aceeași localitate, au pătruns, prin escaladarea balconului, în locuința părții vătămate, de unde au sustras 4 pachete de parchet laminat. În timp ce cărau bunurile sustrase, fiind observați de un martor, S.C. a abandonat o parte din bunuri, părăsind locul faptei. Pe timpul audierii, G.A. a mai recunoscut – informează IPJ Suceava – că, în urmă cu circa o săptămână, împreună cu S.C., a mai sustras, din aceeași locuință, o drujbă, pe care amândoi au vândut-o unei persoane necunoscute, cu suma de 50 lei. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, urmând să se dispună procedural.

Comentariile sunt închise.

Crainou.ro nu este responsabil juridic pentru continutul textelor postate cu titlul de comentariu. Responsabilitatea pentru continutul comentariilor revine, in exclusivitate, autorilor. Comentariile nesemnate (sau neinsotite de o adresa de e-mail valida!), comentariile injurioase, calomnioase, ilegale (antisemite, xenofobe, rasiste etc.) sau fara legatura cu subiectul nu vor fi publicate!

SUMARUL EDIȚIEI