Neprihănită

Neprihănită și nu doar înțeleaptă, lumea judecă. Copilul de 15 ani sau tânărul de 15 ani sau băiatul de 15 ani sau fiul, colegul, prietenul a murit pentru că. Lumea știe de ce. Și lumea spune de ce.

 

Neprihănită și cuminte, lumea se apleacă să ia piatra de pe jos și să arunce. În tâlhar, mai întâi. Îl face bolnav mintal, dezaxat, sociopat. În cuvinte iuți îl spânzură deja. E nedovedită crima, după legi omenești, însă cuminte și mai ales pură, lumea îl condamnă deja pe celălalt, pe făptuitor. Tot un copil. Un copil cu copilăria sfărâmată de noile legi de viețuire care proclamă pe cel dur ca învingător. Logica, judecata, cultura nu au loc, așa cum nu au loc nici în iureșul represiv al lumii-judecător. Îl condamnă pe copilul cuțitar pentru că a crescut strâmb. Într-o lume strâmbă. Condamnă victima, pentru că nu a știut să-și țină gura închisă. Într-o lume în care gura mediei e căutată de vicii de orice fel. Condamnă legile, pentru că nu sunt suficient de aspre. Pe judecători, că nu dau maximum de pedeapsă. Ceilalți, toți ceilalți poartă vina. Nimeni nu se uită la sine, nu-și pleacă privirea spre pieptul în care ar trebui să se zbată dureros vina colectivă. Sălbăticia cu care ne tratează semenii noștri nu a picat ca un blestem de niciunde, ea s-a hrănit cu nepăsarea noastră masivă. Indiferența noastră tradusă în interes propriu. Și-atât. Iar dincolo de declarațiile sforăitoare și incriminatoare stă trupul unui copil ucis de un alt copil. Nu în joacă. ANA OPREA