Emil Barbu (4)

O singură perioadă bună a prins în activitatea sa ca director general Emil Barbu. De fapt, două perioade a prins, pentru că domnul Trandafir Cocârlă i-a fost ministru al energiei electrice în două reprize.

 

Fuseseră colegi de an la facultate, la Timișoara. Trandafir Cocârlă, care era un om foarte de treabă, îi spunea Bărbuț, ca și pe timpul studenției. La fel se comporta și cu ceilalți directori de I.R.E. care-i fuseseră colegi, și anume Ioan Gavrilă – directorul de la I.R.E. Cluj, Andrei Pop – directorul de la I.R.E. Baia Mare și Ilie Zaberca – directorul de la I.R.E. Timișoara. Dar a venit și cea de-a doua schimbare din funcție a lui Trandafir Cocârlă. Veneau din nou vremuri grele pentru Emil Barbu. Spre surprinderea tuturor, la un moment dat, domnul Emil Barbu a fost numit adjunct al ministrului energiei electrice, făcând rocadă cu domnul Dumitru Popescu care a fost pedepsit, pentru curajul de a spune „conducerii superioare de partid și de stat” adevărul despre situația sistemului energetic, și trecut director general la C.I.R.E. Emil Barbu a avut puterea să recunoască că această rocadă era împotriva firii. Dumitru Popescu îi era superior. Nu au schimbat nici măcar apelativele când vorbeau unul cu altul în noua postură. Cu „domnule ministru” i se adresa în continuare Emil Barbu lui Dumitru Popescu și cu „Barbule” i se adresa Dumitru Popescu – subalternul. Era un caz unic. Cu toate apelurile care se făceau pentru reducerea consumului și cu toate sancțiunile aplicate, situația din sistem devenea din ce în ce mai încordată. Au început la un moment dat să se ia măsuri de-a dreptul excepționale (unele chiar aberante). Frecvența în sistem a coborât mai întâi sub 49 Hz, apoi sub 48 Hz. S-a dispus de către „conducerea superioară” militarizarea sistemului energetic. Tot soiul de colonei verificau dacă s-a stins becul de la colțul casei! Un ministru a declarat în ședință că a văzut arzând un bec atât de puternic încât se vedea la un metru sub pământ! Se încerca astfel să se inoculeze ideea că toate relele din sistemul energetic național se datorau unor asemenea cauze când toți știam foarte bine că ponderea consumului casnic în totalul consumului de energie pe țară era doar de 8%. Dacă însă comentai prea mult puteai să-ți pierzi postul în orice moment după o muncă de-o viață. Până la urmă a căzut victimă acestei situații fără precedent și Emil Barbu și odată cu el și directorul tehnic – Laurențiu Sava. În locul dumnealor au fost numiți ca director general și ca director tehnic doi oameni care pur și simplu au fost aduși ca să fie, la rândul lor, sacrificați. Nu erau cu nimic mai buni decât predecesorii lor. Degringolada continua și nu se întrevedea nicio perspectivă de normalizare. Emil Barbu a fost numit, ca pedeapsă, director general al Trustului Electromontaj (TEM) București, loc de muncă la care l-au prins evenimentele din decembrie 1989. A încercat și la TEM să facă o figură frumoasă. Constructorii aveau însă regulile lor, solidaritatea lor, și până la urmă el s-a pensionat cu mare tristețe în suflet. După pensionare a lucrat un timp scurt, pe bază de contract, în calitate de consilier la RENEL. Aș fi vrut să continue. Eram vicepreședinte al RENEL și cu toate acestea nu am reușit să-l mențin. Vorbise prea mult despre niște cauze ale întreruperilor alimentării cu energie electrică a morilor de cărbune de la Turceni și Rovinari, pentru care, după părerea lui, aveau o mare vină directorii care se perindaseră la conducerea acestor termocentrale și pe care dânsul i-a nominalizat din același motiv de sinceritate maximă de care nu se putea abține. A scos din nou o bucată de hârtie și a făcut la sediul dispecerului național, cu aceeași rapiditate de proiectant, schema din care rezulta că morile de cărbune de la aceste mari termocentrale erau alimentate prin câte un singur cablu de joasă tensiune care oricând se putea defecta și astfel se întrerupe producerea a sute de MW. De data aceasta sinceritatea l-a costat, pentru că informațiile furnizate de dânsul au ajuns până la conducerea RENEL. Mi s-a impus pur și simplu să nu mai continuăm colaborarea cu dânsul. A fost foarte afectat Emil Barbu de ruperea legăturii sale cu RENEL-ul. L-au preluat, în calitate de consultant, sindicatele din domeniul rețelelor electrice. I-a ajutat foarte mult. Era un dușman declarat al privatizării distribuției energiei. A întocmit pentru sindicate multe materiale foarte bine argumentate prin care susținea că toate rețelele electrice trebuie să rămână în proprietatea statului și că distribuția și furnizarea energiei electrice reprezintă o datorie a statului către cetățenii săi. Alții, mai mari, au hotărât însă soarta multor sectoare ale economiei naționale. Distribuția energiei ca și distribuția gazelor naturale, ca și PETROM-ul, ca și alte multe bogății ale țării și rezultate ale muncii acestui popor, au fost scoase la licitație și au devenit proprietate a altora… Eram sigur că are să trăiască mult. Făcuse încă din tinerețe sport, chiar sport de performanță. În studenție a fost component al echipei de handbal „Știința Timișoara”, portar al acestei celebre echipe. Fusese cooptat în lotul național și a fost rezerva lui Redl – portarul echipei naționale de handbal. Să nu uităm că această echipă națională a României a ajuns campioană mondială! A continuat să ducă o viață sportivă chiar și după încetarea practicării handbalului. La București, după promovarea la C.I.R.E., a început să joace tenis de câmp. Juca foarte bine. Cea mai mare bucurie pe care a avut-o la prima delegație la Suceava, în 1970 – 1971, a fost aceea că ne-a găsit pe noi, IRE Suceava, proprietari ai primului teren de tenis de câmp din oraș! Îl făcusem – dragă Doamne – cu muncă voluntară dar, de fapt, ne mobilizaserăm toți ca să aibă și Suceava măcar un început de bază sportivă. Nu se lăsa până nu făcea o adevărată demonstrație de forță jucând cu campionii întreprinderii noastre câte un set cu fiecare și fiind, la final, tot fresh și mulțumit. Era foarte ambițios. Avea foarte mare încredere în forțele sale. Cred că își supraaprecia puterea și nu ținea cont de vârstă. La București, după ce reușea să plece de la serviciu, de regulă seara, căuta câte un partener din cei care aveau cu 20 sau chiar cu 30 de ani mai puțin decât dânsul și nu se lăsa până nu-l bătea la tenis! Poate a forțat prea mult și echilibrul care l-a caracterizat întotdeauna s-a rupt. Nu pot face o legătură directă între eforturile pe care le făcea, de fapt, pentru a-și menține sănătatea și îmbolnăvirea sa. Ceea ce știu este că mult prea rapid s-a pierdut spre regretul tuturor celor care l-au cunoscut. Familia a suferit foarte mult. Ileana Bogdan este acum unul din cei mai buni ingineri ai ENEL Muntenia Sud, conduce serviciul vânzare și gestiune servicii rețea Muntenia, iar Florin Bogdan este director al unei firme de IT cu multe colaborări cu unități de profil energetic. Ei îi duc mai departe renumele de om de mare caracter, foarte corect, bun profesionist și încrezător în semenii săi. OVIDIU MUSTAȚĂ