„Sfatul scriitoricesc de la Putna”

A apărut, spre finele anului 2012, la Suceava (cu sprijinul Consiliului Județean, prin Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera” – iată că se mai poate!), volumul cu titlul de mai sus, în ediția a doua, „revăzută și întregită de Ion Filipciuc”. Neastâmpăratul om de cultură din Câmpulungul Bucovinei se dovedește a fi un vrednic, atent și tenace scormonitor al arhivelor, călătorind pentru aceasta în lungul și în latul țării ori dincolo de nefirescul hotar, rămășiță ghimpată a „tătucului” călău.

 

Cartea se deschide cu o prefață semnată bineînțeles de „întregitorul” pomenit și intitulată sugestiv Predoslovie la o tăcere suspectă, din care ne grăbim să cităm: Ciudat cum un eveniment cultural-artistic petrecut în fața a peste zece mii de oameni, într-o zi de aleasă prăznuire cu hramul Adormirii Maicii Domnului din 15 august 1943 și într-un loc de profundă sacralitate patriotică precum Mănăstirea din Putna – altfel spus la mormântul lui Ștefan cel Mare și cu pricina de a omagia jertfele ostașilor români căzuți în războiul sfânt pentru eliberarea hotarelor țării călcate de cotropitorii de la răsărit –, cu ecouri reverberate în ziarele vremii, între ca-re „Bucovina” de la Cernăuți avea un tiraj de vreo șaptezeci de mii de exemplare iar alte publicații care au elogiat manifestarea se tipăreau în tiraje de alte mii, scapă din mrejele memoriei colective sau livrești și după mai bine de jumătate de veac nu se învrednicește cu nicio vorbă de ocară sau proslăvire. După lectura celor aproape 300 de pagini, nu-ți vine în minte altceva decât să proclami cu entuziasmul cuvenit: „Vrednic este!”, după cum au fost și cei care în septembrie 1939, sub un cer mohorât, înființează la Cernăuți Societatea Scriitorilor Bucovineni, exact în perioada când se pune la cale, după cum reiese dintr-o telegramă a ministrului de externe al Germaniei către guvernul Ungariei, o mârșăvenie de proporții, însemnând „lichidarea României”. Aflăm, de asemenea, că din ianuarie 1942, într-un Cernăuți eliberat de pângăritorii a tot ce era sfânt și românesc, va apărea, sub egida aceleiași societăți, „Revista Bucovinei”, cu o ultimă perioadă timișoreană, după reîntoarcerea hoardelor răsăritene, și cam tot din aceeași perioadă fastă de afirmare națională, ziarul „Bucovina”, care, ca urmare a unei activități literare efervescente, se îmbogățește cu un supliment de profil. Tot aici, are loc la 24 septembrie 1942, sub deviza „Crucea și spada”, un congres al preoțimii ortodoxe române, adunare prezidată de mitropolitul Tit Simedrea, clerul manifestându-și fără nicio rezervă sprijinul spiritual în lupta eroică a diviziilor române pentru „neam și țară”. Se pare că după acest ilustru model va fi organizat în 14 și 15 august 1943, la Cernăuți și la Putna, Sfatul scriitoricesc, cu scriitori și ziariști de pe întreg teritoriul românesc, evenimentul desfășurându-se sub semnul tripticului „Crucea, spada și condeiul”. E de menționat că în mai se constituise, la inițiativa poetului George Drumur, Cercul literar al „Bucovinei literare”, cu activitate intensă pe tot spațiul Țării Fagilor, iar în 20 iunie, cu implicarea scriitorilor și cu sprijinul Inspectoratului Regional de Propagandă, s-a organizat un Mare festival de joc și cântec românesc, la care au asistat gen. Corneliu Dragalina, guvernatorul Bucovinei, și gen. Dumitru Carlaonț, comandantul militar al teritoriului. Acest evantai este completat de șezătoarea literară din 27 iunie 1943, ținută în același oraș de Asociația Regională a Învățătorilor din Bucovina, închinată „memoriei învățătorilor eroi”. În această atmosferă înălțătoare și de un entuziasm coborâte parcă din „Ierusalimul românesc” al anului 1871, când albastrul de pe tricolor căpătase irizările cerului bucovinean iar inimile băteau la unison, are loc o manifestare scriitoricească în două zile consecutive: pe 14 aug. se ține Sfatul Scriitoricesc la Mitropolia Bucovinei, pentru ca în ziua următoare să fie organizată Șezătoarea literară populară la Mănăstirea Putna. Primiți inițial la sediul Cercului „Bucovina literară”, unde s-au ținut înflăcărate discursuri (George Drumur, Ion Valerian, secretarul general al S.S.R., Gavril Pop, directorul ziarului „Tribuna” din Brașov, Grigore Bugarin din Banat, Nicolae Ivan, directorul revistei „Arhivele Olteniei”, Vasile Țepordei din Basarabia care și-a adus adeziunea prin graiul d-sale, emoționat încă de pribegiile recente, când cei mai buni fii ai Neamului au trebuit să-și lase avutul și munca de o viață întreagă prăpădului roșu, încheierea aparținând profesorului univ. Constantin N. Tomescu), participanții s-au reunit apoi în audiență la guvernator, iar, în final, s-au consfătuit la Palatul Mitropoliei, unde au vorbit prof. Augustin Z. N. Pop, prof. Aurel Vasiliu, Gheorghe Noveanu, Sergiu Matei Nica și Const. N. Tomescu. Remarcăm, printre altele, ideile profund patriotice ale penultimului vorbitor care a deplâns situația literaturii din Basarabia în termeni cât se poate de realiști: Am trimis s-o cutreiere reporteri cumpărați de jidovime sau servitori cu afecțiuni dizolvante, comuniști, care au știut să scoată la suprafață numai aspectele ei rele și-o puneau într-o lumină întunecată și care o îndepărta de simpatia și iubirea firească a țării. Romancierii trubaduri ai rusoaicelor și ai ghetourilor, stihuitori exagerați și rău intenționați ai bețiilor și ai unui specific care nu ne aparține, au format prejudecățile și lipsa de cunoaștere a adevăratelor revelații sufletești și pitorești ale acestei provincii. Sfatul a continuat duminică, 15 august, în arhondaricul Mănăstirii Putna, patronat de mitropolitul Tit și în prezența celor doi generali, membrii de onoare ai Cercului „Bucovina literară”. Și aici a avut loc un bogat și fructuos schimb de idei, intervențiile având caracter academic. Iată, de pildă, un fragment din referatul inspectorului George Noveanu: Arta este ardere vie, caldă, distrugătoare de contingent în sensul Fecioarei arse pe rug și se prețuiește numai prin această capacitate de dăruire. Opera de artă și artistul nu văduvesc prin aceasta viața de toate zilele, ci o întregesc, înălțând-o la grad de simbol, desfăcând-o din haos pentru a-i da înțeles și finalitate. ÎPS Mitropolitul Tit al Bucovinei a evocat în cuvinte pline de simțire primul congres literar de la Putna, cel din 1871, în vreme ce Grigore Bugarin, prezent în numele Asociației Scriitorilor Români din Banat, după ce face o pioasă reverență în fața Prințului Bisericii dreptmăritoare, avându-l în vedere pe ierarhul prezent la lucrări, face următoarea mărturisire: Eu vin de pe meleaguri unde românismul sângeră și unde credința în mântuirea suferințelor este mai tare ca oricând. Nu am alt dar să vă aduc aici decât voința românească a noastră de a vindeca rănile Ardealului și ale Banatului. Spiritul nostru, alimentat de exemplele mari ale trecutului, este viu întru viața cea fără de moarte a neamului românesc. Noi nu plângem, noi protestăm. Noi nu ne resemnăm în suferință, noi luptăm! Scriitorul român din Ardeal și Banat se află azi pe baricade, ostaș al Cuvântului Adevărului. Au urmat apoi o serie întreagă de reportaje și impresii prezentate în diverse publicații ale vremii, adunate și „la lume iarăși date”, de același I. Filipciuc, semn că reverberația consfătuirii nu s-a stins degrabă. Din păcate, strivirea pământului sfânt al patriei de către tancurile „eliberatoare”, duhnind a votcă, a făcut ca simbolurile dătătoare de atâta speranță – crucea, spada și condeiul – să fie îngropate într-o neagră tăcere vreme de aproape 50 de ani, până-n decembrie 1989, consemnează cercetătorul, când doar speranța și-a mai înălțat smerită steagurile azurii zdrențuite de prelungi tertipuri diplomatice. Cartea mai conține un capitol extrem de interesant, lucrat și prelucrat după o serie de surse documentare, de care se face „vinovat” tot I. Filipciuc, intitulat Chipuri din pâcla uitării, un interviu cu Aspazia Coșara, soția lui G. Drumur, precum și consemnarea în chenar a principalelor momente politico-diplomatice ori militare din perioada respectivă, cu un preambul, de fapt o fluturare sângerie, cuvintele aparținându-i filosofului Constantin Noica, așa cum au fost reținute de truditorul cărții: toată istoria din acest veac XX stă ghemuită în vagonul plumbuit în care nemții, în cel dintâi război mondial, l-au trimis pe revoluționarul Lenin la Sankt-Petersburg, să pornească revoluția bolșevică din octombrie 1917. Scriitorii au crezut cu ardoare în acel luminos august 1943 în triumful ideilor nobile și în viitorul strălucit al patriei. Din nefericire, exact peste un an, glasul hodorogit și grobian al katiușei avea să-i amuțească pe cei mai mulți, stârnind setea de sânge nevinovat în lătrătorii și vampirii neamului, pentru ca momentul 1989 să-i aducă pe supraviețuitorii, și odraslele lor, născuți din neagra ideologie la pragul primitor al cameleonismului. Scriitorii n-au decât să viseze în continuare că ar putea fi și altfel…