La o aniversare…

Trecut-au anii… vorba poetului. Mulți, tare mulți. Atât de mulți încât urmașii, nevrednici epigoni ai generațiilor peste care s-au scuturat brumele anilor, nici nu-și mai aduc aminte de ceea ce ar trebui să ne rămână veșnic viu în memoria fiecăruia în parte, ca și în cea a comunității.

 

Se pare că memoria colectivă, extrem de selectivă, de altfel, tinde să se sufoce de energia devoratoare a prezentului și, cum greu se găsesc personaje capabile s-o resusciteze, e gata să își dea obștescul sfârșit. Ici-colo, în zile ce încă nu s-au șters de tot de pe lista cu evenimente ce se mai sărbătoresc doar ca să se adune te miri ce autorități alese, transformate în arendași și vechili, și să peroreze despre ce și cum fac ei totul, arareori grupuri de copii mai spun câte un vers, ori îngână câte un cântec anemic, mai mult pentru a-l ajuta pe profesor să câștige 0,15 puncte în vreo grilă de evaluare decât pentru a înțelege importanța ori măreția momentului aniversat. În tăcere vinovată a trecut 10 februarie 2013, o zi care ar putea fi declarată a fi una oarecare dacă n-ar aminti de trecutul urbei în care, vreme de aproape trei veacuri, avea să fie scaunul domnesc al Moldovei. Neștiință? Exclus, într-un oraș cu o facultate de istorie și cu destui iubitori de trecut. Neputință? Iarăși exclus, în condițiile în care în campanii electorale s-au cheltuit sume considerabile pentru a plăti tot soiul de trupe de lălăitori, mai mult ori mai puțin dezbrăcați și tatuați, pentru a antrena publicul partinic colorat. Nepăsare? Cel mai probabil, deși autoritățile se laudă că la vară, de-o fi cald și bine… O fi la vară, dar… Petru Mușat I nu țintește la nicio funcție publică; el a fost Vodă, la vremea lui, și, prin bunăvoința divină și ascultarea oamenilor, a făcut Suceava capitală de țară. Petru Mușat I nu cerșește, astăzi, bunăvoința oamenilor, pentru că el a fost unul dintre stâlpii țării acesteia și dacă oamenii nu și-l amintesc, nu e vina lui. Petru Mușat I nu se milogește pentru doi bani la nimeni, pentru că el a asigurat dezvoltarea economică a Moldovei sale și a bătut monedă spre a consolida, astfel, independența micuței monarhii dintre Carpați și Nistru. Mai mult, a împrumutat Polonia cu trei mii de ruble frâncești, pe marele Jagello al Poloniei, sumă din care o treime n-a mai fost restituită. Atunci, în zi de Făurar, s-a făcut împrumutul și s-a bătut palma în târgul Sucevii. Atunci s-a scris carte domnească către riga polon, care avea să zălogească Pocuția până la întoarcerea împrumutului. Atunci s-a pus pecete domnească pe actul constatator al existenței târgului de pe valea Sucevii. Atunci, adică acum 625 de ani. La mulți ani, Suceava! Prof. OLTEA PRELUCĂ Școala Gimnazială „Ion Creangă” Suceava